|
Biografie Ivan Andreevici Krîlov
Ivan Andreevici Krîlov (n. 13 februarie 1769, Moscova — d. 21 noiembrie 1844, Sankt Petersburg) este cel mai cunoscut fabulist rus. Fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii, în versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicatori.
Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N.V.Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse.
Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărîm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradițiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radișcev, Fonvizin și Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Pușkin, Nekrasov, Gogol și Saltîkov-Scedrin.
Născut la Moscova, la 2 (13) februarie 1769 (sau 1768), Ivan Andreevici Krîlov a cunoscut încă din copilărie grijile și lipsurile materiale din casa tatălui său - Andrei Prohorovici Krîlov, ofițer activ, care servise timp îndelungat ca simplu ostaș și, într-un final, reușise să fie înaintat la gradul de căpitan. În 1771, A. P. Krilov a fost transferat în Ural, unde s-a aflat împreună cu familia sa în timpul răscoalei lui Pugaciov. Viitorul fabulist nu împlinise înca patru ani, cînd a fost nevoit să îndure în orașul Orenburg un asediu de câteva luni. După terminarea ostilităților, căpitanul Krîlov a trecut în rezerva și a fost numit președinte al tribunalului gubernial din Tver. În orașul Tver, familia Krîlov a dus o viață liniștită. Micul Krîlov a crescut sub supravegherea mamei sale, o femeie simpla, asa cum a descris-o mai tîrziu fabulistul însuși — „fără nici un fel de studii, dar înzestrată de la natură cu o vie inteligență”. La 10 ani micul Krîlov a fost nevoit să intre ca funcționar la tribunalul din Tver, unde lucra și tatăl său, după ce trecuse în rezervă. În aceste împrejurări viitorul fabulist n-a avut posibilitatea de a-și definitiva studiile școlare. De aceea, erudiția lui filozofică și literară, sfera bogată de cunoștințe din diverse domenii, de care a dat dovada atât în opera sa publicistică cât și în fabule, sunt de-a dreptul uimitoare.
Setea nepotolită de lectură (se povestește că la predarea primelor sale fabule unui editor, ceruse în loc de modestul onorariu câteva cărți din literatura universală), mintea lui cercetătoare și un ascuțit spirit de observație l-au orientat în școala grea a vieții, înarmându-i talentul cu forțele nesecate ale înțepelciunii poporului, căruia i-a slujit prin întreaga sa operă. Tânărul slujbaș de la tribunalul din Tver are prilejul să cunoască moravurile tribunalelor provinciale din Rusia Ecaterinei a II-a, abuzurile aparatului birocratic țarist, exploatarea nemiloasă a maselor.
Contactul viitorului fabulist cu poporul, cu masa celor mulți și exploatați, a constituit factorul principal al dezvoltării lui. Această cunoaștere a vieții se va simți chiar în prima piesă scrisă de Krîlov în tinerețe — „Ghicitoarea în cafea” — piesă pe care tânărul scriitor, o începe încă de la Tver și o termină la Petersburg.
În 1782, după moartea tatălui, Krîlov cunoaște, la vârsta de 14 ani, întreaga povară a întreținerii familiei. Se mută la Petersburg, cu mama și cu fratele său, unde obține un post modest de slujbaș în administrația financiară, loc ce-i va permite studierea legilor țariste arbitrare de spoliere a celor mulți.
În 1801, după urcarea pe tron a lui Alexandru I, fabulistului i se acordă dreptul de a reveni în capitală. În 1805 îl găsim la Moscova, iar un an mai tîrziu se stabilește definitiv la Petersburg, unde începe perioada gloriei sale literare.
După opera „Bogătașul Ilia” (1805), publică două comedii satirice: „O prăvălie la modă” (1806) și „Lecție dată tinerelor fete” (1807), comedii în care critică cosmopolitismul clasei nobiliare, viciile societății parazitare. De atunci datează cea mai mare parte a fabulelor sale.
I.A.Krîlov, portret realizat de Karl Brulloff în 1839Satirizând privilegiile nobilimii, Krîlov revendică egalitatea socială pentru toți cetățenii, îndeplinirea cinstită a datoriei cetățenești fața de stat, indiferent de originea nobilă sau plebee :
„Eu stimez în oameni numai întelepciunea și virtutea și, sub orice formă mi s-ar înfățișa, întotdeauna am față de ele același respect. Tîrgovețul plin de virtuți și țăranul cinstit, bun la suflet, valorează pentru mine de o sută de ori mai mult decît aristocratul care numără în genealogia sa pînă la 30 de generații nobile, dar care nu are nici un fel de merite...”
—I. A. Krîlov
[modifică] Bătrînețea
Trăind în ultima perioadă a vieții izolat de frământările politice și sociale ale epocii, el lucrează, începând din 1812 și aproape până la moarte - 9 noiembrie 1844 - ca modest arhivar la Biblioteca publică din Petersburg, deși deținea înaltul titlu de membru al Academiei Ruse. Singurele lui legături cu viața publică au fost, în această perioadă, întîlnirile literare cu scriitorii: Karamzin, Derjavin, Jukovski, Viazemski și A. S. Pușkin. Până la sfîrșitul vieții, părintele fabulei naționale ruse a trăit în universul personajelor și imaginilor create de el.
|
Texte Recomandate
