|
Biografie Nicu Caranica
Nicu Caranica s-a născut la 18 ianuarie 1911, la Bitolia, în Macedonia.
Tatăl lui, Ion Caranica, profesor de muzică, dirijor și compozitor, a fost premiat, la recomandarea academicienilor George Enescu și Dumitru Caracostea, cu Marele Premiu "Năsturel", pentru lucrarea sa "130 de melodii populare românești", apărută în 1937.
Mama sa Sevastia, era sora academicianului Capidan.
Eta Boeriu, sora poetului a fost ea însăși poetă, traducătoare remarcabilă din literatura italiană veche și contemporană.
Nicu Caranica a urmat școala primară și liceul la Turda (1919 - 1928) și Universitatea la Cluj (1928 - 1932). A urmat un prim an de studii în Franța, la Universitatea catolică din Lille. Și-a luat licența cu teza "La critique de Baudelaire", în 1932. Între 1935 și 1936, studiază la Sorbona și Ecole Normale Superieure, din Paris, lucrând la o teza de doctorat despre critica totală (plastică, muzică literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei și a vicisitudinii vremurilor care au urmat.
A fost, pe rând, profesor în țară, apoi atașat de presă la Legația Română din Quirinal.
Fiind rechemat din postul de atașat de presă în țară, refuză întoarcerea și optează pentru condiția de exilat. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943 - 1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universității din Padova.
Din 1951 s-a stabilit la Paris, unde a și murit.
A debutat în presă la 16 ani, în "Propilee literare", dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din "Gând românesc".
În 1940, a fost numit de Sextil Pușcariu colaborator la Marele Dicționar al Academiei.
În volum a debutat cu "Poeme și imnuri", Editura Miron Neagu, Sighișoara, 1940.
A mai publicat volumele "Povestea foamei", Destin, Madrid, 1945, "Nașterea tragediei", Destin, Madrid, 1968 (carte renegată mai btârziu de autor), "Mouvement irreversible", Editura La Pensee Universelle, Paris, 1972, "Anul 1940, Editura Ethos - Ioan Cușa, Paris, 1981, "La lotta con l'angelo", (traducere din franceză de autor), Editura U.N.U.P.A.D.E.C, Roma, 1992, "Capira Luzi", Roma, 1994.
A colaborat la revistele din țară "Herald", "Gând românesc", "Abecedar", "Revista Fundațiilor Regale", "Curentul literar", și din exil: "Caiete de dor", "Anotimpuri", "Semne", "Destin", "Limite", "Ethos", "Nation Francaise", "Quinta generazione" (Bologna), "La panarie" (Udine) etc.
După 1989, a colaborat la "Steaua" și "Vatra".
Prezent în antologiile "Tineri poeti ardeleni", a lui Emil Giugiuca, (Editura Fundațiilkor regale, București, 1940) și în cele două antologii ale lui Horia Vintilă, "Antologia poeților români în exil", Buenos Aires, 1950, și "Poezia românească nouă", Salamanca, 1956.
Membru, din 1950, la "Centre roumain de recherches", Sorbona, Paris.
Referințe critice: Perpessicius, Virgil Ierunca, Zvonne Rossignon, Vintilă Horia, Vera Passeri Pignoni, George Uscătescu etc.
Publicăm pentru prima oară în România, după stabilirea în străinătate, o carte purtând semnătura lui Nicu Caranica. Dar cred că nu greșesc când afirm că Nicu Caranica a trăit toată viața întru limba română, având mereu, după cum îmi mărturisea la freiburg, Germania, "încredere în vitalitatea poporului român, care știe să trăiască dichterisch.
(Din "În loc de Postfață", de Nicolae Băciuț, la volumul "Noapte șiiar noapte", editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1995).
|
Texte Recomandate
