Michel Houellebecq
„Les particules élémentaires”
Paris, „Flammarion”, 1998

Romanul lui Michel Houellebecq este un proiect – un plan-sistem al unei societății viitoare, o antiutopie a lumii actuale și a valorilor ei, dar și o promisiune a unei lumii viitoare. Altfel zis, un roman socio-filozofic angajat. Etica romanului prevalează mult asupra esteticii, iar mesajul – asupra strategiilor narative.
Descrierea propriu-zisă a proiectului de umanitate al autorului nu alcătuiește decât 10 pagini ale epilogului, restul de 383 paginii fiind o explicație subtilă a necesității unui nou proiect de uman, scriitorul construind un univers terifiant, hedonist, consumist și libertin al Occidentului care nu poate să nu justifice în mod necondiționat strategia de eugenie propusă de Michel Houellebecq.
Suntem în fața unei construcții teoretice clasice, alcătuită din două planuri distincte: prezentul rău, inuman, teribil și egoist, pe de o parte, și promisiunea unui viitor fericit în care defectele umane vor fi soluționate cu ajutorul științei, pe de altă parte. „Noul testament”, „Capitalul”, utopiile lui Fourrier și Saint-Simon sunt scrise și ele conform acestui model riguros, chiar dacă liniile retorice și argumentative sunt altele, în rolul de salvator fiind când credința, când știința.
Deci, care sunt trăsăturile Omului nou al lui Michel Houellebecq:
- descifrarea codului genetic, conform modelului lui Michel Djerzinski, adept al fizicii cuante a lui Niels Bohr, dar și al teoriei stărilor sociale ale lui Auguste Comte (de unde și reticența autorului față de libertatea individuală, coruptă mult de capitalismul de consum), și rescrierea lui sub o formă-tip, opacă la orice perturbație sau mutație, permite crearea unor celule dotate cu o capacitate de replicație succesivă. Ca rezultat, toată specia animală (cu omul ca vârf al coloanei evoluției) ar putea fi transformată într-o specie sănătoasă, durabilă, și, prin substituirea înmulțirii sexuale cu clonarea, omenirea ar putea deveni nemuritoare. (p.384)
- umanitatea, așa cum o știm noi, trebuie să moară. Pe ruinele ei, trebuie să construim altă specie umană, asexuată și nemuritoare, cu un număr de membri fixat odată pentru totdeauna. Noua specie se va fi debarasat de individualitate și atomizare.
- omul, ființa rațională, trebuie să preia controlul nu doar asupra lumii (biologice, cosmice), ci chiar asupra propriei sale evoluții biologice.
- „Demain sera feminin” – altfel zis substituirea actualei scări de valori a lumii occidentale, caracterizată prin consumism, valori bărbătești precum exaltarea și idolatria violenței, cultul eroismului; inechitățile sociale și culturale vor dispărea de la sine în noua lume efeminată.
- stoparea procesului de reproducere a umanității prin relații sexuale. Acest lucru nu va însemna nicidecum sfârșitul plăcerii sexuale, din contra. Secvențele codale care provoacă, pe durata embriogenezei formarea corpusculelor Krause trebuie ținute sub control strict. La momentul actual corpusculele Krause sunt distribuite sărac doar în regiunea clitorisului și a penisului. Într-un viitor apropiat, când progresul geneticii va permite acest lucru, trebuie să multiplicăm într-o proporție considerabilă corpusculele Krause pe suprafața întregului corp. Aceasta înseamnă noi plăceri sexuale, de o amploare și intensitate extraordinară. (p.389)
- umanitatea nouă trebuie să fie compusă din indivizi care au un cod genetic identic. Aceasta nu înseamnă în nici un caz că lumea va fi compusă din personalități identice, trase la indigo. La fel, acest proces nu înseamnă nici anularea particularităților personale, sau sfârșitul personalității. Să luăm, zice Michel, unul dintre eroii lui Michel Houellebecq, cazul gemenilor monozigoți. Chiar dacă aceștia au un patrimoniu genetic aproape identic, ei reprezintă totuși personalități distincte, fiind legați, de o legătură de fraternitate misterioasă, trăsătura cea mai importantă, liantul noii societăți.
- această legătură de fraternitate, care va uni noua umanitate va face inutile noțiuni precum „libertate individuală”, „demnitate umană” și „progres” – prea încărcate de egoism, materialism și un proces atroce de darwinism social.
- mutația nu va fi una mentală, ci genetică.
Destinul celor doi eroi ai „Particulelor elementare” reprezintă lupa critică prin care Michel Houellebecq analizează starea actuală a societății occidentale. Bruno și Michel sunt două fațete ale aceleiași medalii: suicidul occidental. Termenul nu pare deloc forțat: societatea occidentală a fost condamnată, pe parcursul ultimului secol de zeci și sute de ori. Să amintim exemplul lui Marx, al lui Oswald Spengler sau ideologilor sovietici pe de o parte, sau al ideologiilor extreme de dreapta, pe de altă parte. În fapt, a existat întotdeauna o armată întreagă de bocitori profesioniști, de toate orientările, care așteptau moartea societății occidentale, pentru a-și vedea împlinite profețiile. Măr rog, occidentul nu a murit încă, iar critica venită de pe dreapta, sau de pe stânga a fost integrată în sistem... După Michel Houellebecq semnele vizibile ale suicidului occidental ar fi:
- un nou tip de societate, relativ tânără, care nu se bazează pe solidaritatea organică sau pe legăturile de rudenie între membrii societății, ci aderența benevolă sau forțată la o supraideologie dezumanizatoare: capitalismul de consum. Un fel de totalitarism liberal care pătrunde în toate sferele socialului, la toate etajele: individual, colectiv, național și supranațional. Fenomenul este inedit pentru lumea occidentală, deși există câteva analogii, situate în diferite momente ale evoluției societății occidentale, care permit înțelegerea fenomenului. Într-adevăr, cum arată cercetările unui Alain Guerreau în domeniul istoriei medievale a societăților occidentale, există un moment, situat înaintea revoluției raționaliste ale lui Hobbes și Descartes, în care principiul de organizare a societății este controlat de Biserică, este vorba de ecclesia. Teza lui Guerreau este următoarea: „Biserica catolică medievală avea în vedere toate aspectele societății, exercita un control strict asupra normelor vieții sociale și deținea, în această privință o poziție de cvasimonopol.” (Alain Guerreau, „Viitorul unui trecut incert”, „Cartier”, 2003, p.24). Dar, în persoana regelui, biserica avea un rival care putea dicta soluții sociale alternative celor religioase, cum este cazul Angliei, bunăoară, dar și al Franței, unde regele a ținut prea puțin cont de recomandările venite din partea autorităților ecleziastice, mai mult, în câteva cazuri, precum nimicirea de tristă faimă a cavalerilor templieri, regele a mișcat fățiș contra Bisericii.în restul continentului, alianța stat-biserică nu a durat prea mult, astfel că ecclesia, chiar dacă a reprezentat o instituție puternică, nu a putut pătrunde în toate sferele vieții medievale occidentale. Relația de proprietate funciară, dominium, a rămas bunăoară, în afara controlului bisericesc.
Or, societatea sec. XX este prima în care un sistem de organizare a vieții sociale, capitalismul, pătrunde deopotrivă în toate sferele ei. F. Braudel este printre primii care sesizează această mutație: „Cea mai mare greșeală este (...) să afirmi, despre capitalism, că e „un sistem economic” și nimic altceva, atâta vreme cât el ține de ordinea socială, cât el se află, ca adversar ori complice, la egalitate (sau aproape) cu statul, oricât de deranjant ar fi ca personaj – iar asta dintotdeauna; atâta vreme cât el profită, de asemenea, de întreg sprijinul pe care cultura îl aduce solidității edificiului social; atâta vreme cât el sprijină clasele dominante care, apărându-l, se apără pe sine” (1979, vol.3, p.540; apud Michel Beaud, „Istoria Capitalismului”, „Cartier”, 2001, p.15).
Artă, cultură, economie, regim politic, valori sociale – sunt atâtea variabile ale aceleiași ecuații: societatea occidentală de tip capitalist. Fenomenul banilor ca echivalent universal al valorii, nu doar cea de consum, ci chiar cea estetică (e banal, dar totuși să evocăm faptul că notorietatea unui scriitor contemporan se măsoară cu ajutorul numărului de exemplare vândute, nu cu al celor citite) este principiul organizator care pătrunde întreg sistemul cap-coadă. Capitalismul, spre deosebire de alte moduri de organizare socială a reușit să aducă la sânul său și să corupă chiar ideologii rivale: la Le Lieu du changement beatnicii se odihnesc sub sloganul lui Bakunin: „La liberte des autres etend la mienne a l`infini », dar o bună parte din ei trăiește tot după canoanele consumismului. La fel, organizarea acestui sistem de anarhism dirijat se conduce tot după canoanele eficienței economice: anarhismul trebuie să fie rentabil. Rolurile sociale sunt doar particule elementare în câmpul de forță al capitalismului de consum.

- liberalismul de tip consumist corupe sistemul de valori al umanității, trecând totul sub principiile relativismului moral. Bruno, celălalt erou al lui Michel Houellebecq este un prototip al acestui relativism: tipul merge la prostituate cu același sentiment de pietate cu care citește din Rousseau și Chateaubriand. Un alt tip de mentalitate relativistă, dar de altă sorginte, științifică, este reprezentat de Michel Djerzinski, un autist remarcabil, care sublimează sentimentele sale umane în favoarea științei. Dacă pentru Bruno criteriile morale sunt egale din perspectiva plăcerii, pentru Michel ele sunt echivalente din punctul de vedere al lipsei de fundament științific.
- libertatea individuală este o ficțiune, întreținută cu sârg de piața de entertainment, dar și de întreg sistemul capitalist. Suntem liberi doar pentru a cumpăra ce ni se propune, iar relațiile comune sunt substituite unui interes de maximizare a profitului personal.
Acestea sunt constantele ecuației lui Michel Houellebecq numită NOUA UMANITATE. Ideile autorului nu sunt nicidecum noi sau inedite. În parte, ele pot fi regăsite în diferite utopii politice, biologice sau științifice. Tema ameliorării naturii umane este una preocupările constante a filozofiei și eticii. Pe de altă parte, știința și-a propus aproape întotdeauna scopul de a schimba natura umană prin eliberarea ei din sclavia față de religie, credințe tradiționale, stereotipuri preștiințifice sau pur și simplu concepții eronate despre lume și umanitate. Mai departe, lozinca fraternității universale, bunăoară, a fost stindardul Revoluției Franceze de la 1789 și al tuturor ideologiilor de stânga, de la Marx la Lenin, de la comuniști la social-democrați. La fel, feminizarea lumii, prin modificarea ierarhiei de valori a umanității, este una din lozincile mișcărilor feministe. Lui Michel Houellebecq îi aparține meritul de a fi închegat aceste împrumuturi științifice sau etice, într-o schemă unitară.
Ce atitudine trebuie să adoptăm față de utopii și mai ales, cum trebuie să le analizăm? Una din atitudini ar fi acceptarea lor tacită, ca opere ale unei inspirații poetice. O atitudine falsă, spunem noi, mai ales dacă ne raportăm la romanul lui Michel Houellebecq. Or, autorul a construit o odă rațiunii, un imn facultăților raționale ale omului, care îi vor sluji acestuia nu doar în cadrul procesului de supunere a lumii pentru satisfacerea necesităților biologice (adăpost, hrană), ci chiar pentru a-și lua în stăpânire, propriul destin biologic și social. În fapt, pornind de la o critică a societății actuale, Michel Houellebecq construiește un nou univers social, un nou mediu social, un nou tip de socialitate a individului.
Pentru analiza utopiei lui Michel Houellebecq vom porni de la următoarea premisă: vom încerca să vedem, în ce măsură, unor măsuri utopice propuse de Michel Houellebecq putem opune unele soluții reale, altfel zis, în ce măsură putem să soluționăm problemele ridicate de Houellebecq cu mijloace actuale.
Risc să spun că, în pofida atitudinii vădit peiorativă a autorului față de sexul gen Aria Giovani sau Silvia Saint, altfel zis inspirat de prostul exemplu al filmelor porno, Michel Houellebecq nu concepe actul sexual altfel decât ca contact vagin-penis. Ar fi o problemă aici, căci, definit astfel, actul sexual este o activitate mecanică, lipsită de orice valoare umană. Ne aflăm în punctul extrem al negării dragostei romantice și a atingerilor, gesturilor, vorbelor, privirilor furate sau clipelor așteptate. Fără să vrea Michel Houellebecq alunecă spre punctul de vedere al teologilor creștini care prescriau actul sexual doar pentru înmulțire, concepându-l la fel – ca un gest mecanic. Este greșeala autorului, poate nenorocul său personal de a nu fi descoperit tandrețea unei atingeri sau de a fi fost expus doar la dragostea plagiată din Vogue, Playboy și alte reviste pentru femei. Plăcerea sexuală nu se reduce doar la orgasm, după cum orgasmul nu ar trebui să epuizeze căldura și conținutul unei relații. Pot spune deci, că problema plăcerii sexuale poate fi rezolvată și fără eugenie genetică.
Romanul lui Michel Houellebecq trebuie citit. Chiar și din motivul că, în persoana acestui autor, literatura și știința, estetica și etica își dau întâlnire.