agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-10 | [This text should be read in romana] |
Ziua aceea a fost o zi de viață în plus...
Tot weekendul m-am plictisit. Treburi prin casă, învârteli fără rost. Seara m-am culcat mai obosită decât în timpul săptămânii. A sunat ceasul. M-am trezit ca de obicei fără nici un chef de viață și cu dorința de a fugi undeva unde să iau totul de la început. M-am îmbrăcat și am plecat spre serviciu cu inima grea. Dar deodată mi-am dat seama ce vreau. Vreau să mă duc la el! Nu m-am întrebat ce explicații va trebui să dau sau să primesc. Mă duc! Cum nu mi-a venit ideea asta până acum? În tren aveam la mine doar o valijoară mică așa cum îmi luam când mergeam în delegație. Am ridicat-o în plasa pentru bagaje și i-am făcut loc. Plasa era plină. Ceilalți luau multe lucruri inutile la drum. Eu luasem strictul necesar. Aveam loc la fereastră, așa cum îmi plăcea. Am privit un timp cum peisajul se schimba în fugă. Nu îmi amintesc cum și ce am vorbit, cu cine. Îmi amintesc că a fost o călătorie plăcută și scurtă. Foarte scurtă ținând seama de ora la care am ajuns la Paris. Nu-mi amintesc cum am trecut și când am trecut de vamă, cum treceam dintr-o țară în alta. Îmi amintesc cum am coborât din tren și cum mă aștepta pe peron... Þin minte sentimentul de fericire care m-a învăluit când m-a luat în brațe, cum îl sărutam și mă săruta. Îmbrățișați am pornit la plimbare. Nu-mi amintesc să fi mers decât pe jos și îmbrățișați. Atâta fericire nu cred că mai primisem vreodată. Îmi amintesc cerul albastru. Un cer albastru și senin. Nici un nor. Îmi amintesc Sena si Turnul Eiffel. În jur se vorbea franțuzește și nu înțelegeam nimic. Noi n-am vorbit. Nu îmi amintesc să ne fi spus vreun cuvânt. Tăcere si fericire. Cum oare am mers mereu îmbrățișați ? Eu n-am zis „Te iubesc!”, el n-a zis „Te iubesc!” dar asta auzeam, atât simțeam. Într-un târziu am ajuns la el. Mi-a arătat apartamentul, Multe camere, luminos. Ne-am așezat pe canapea și m-am cuibărit lângă el cu capul sprijinit pe umărul lui, mereu în tăcere, privindu-i zâmbetul acela cu care m-a privit mereu. Zâmbetul lui cu care m-a cucerit... Eram îmbrățișați și fericiți. Ce fericită am fost atunci! Am adormit la pieptul lui descătușată de griji și îndoieli, fără gânduri... M-am trezit într-o aceeași luni, în pat, la pieptul soțului meu care mă mângâia. „Hai scoală! Ce visai?”
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy