“lasciate ogni speranza, voi ch'entrate…”

și-atunci inima s-a făcut purice, gura s-a încleștat a strigăt mut
și am intrat în viață strângând pumnii gata de bătaie
dar lumina mi-a tăiat linia pleoapelor
iar aerul mă biciuia în adânc
când prima palmă s-a abătut asupra spaimelor mele
poate cândva, voi reuși să i-o întorc
dar viața, insațiabilă,
pândea la fiecare răsuflare
flamandă cum numai minotaurul mai este
turbată ca o turmă de satyri
când dau căldurile
fiecare zi este un podeț
fără să știi unde vei ajunge
iar lumina de la capătul tunelului
e doar un clișeu frumos
pentru că nimeni
nu a mai găsit ieșirea sau
nu a mai avut curajul să ne spună