agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3246 .



Crochiuri nostalgice
personals [ ]
revisited

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [odin ]

2007-08-10  | [This text should be read in romana]    | 



*
luminile dizolvate în noapte
doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat
siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele
cortina noastră cea de toate nopțile acoperind firav
o scenă spre care fluturi și țânțari roiesc alandala

*
sunetele nopții sunt păsări de pradă pentru timpane
spumă a zilelor umplînd fiecare minut de beznă
părăsită o femeie plânge ușor lacrimile îi cad peste o mușcată
din fereastră și umbra mea ca un câine se alungește spre pervazul ei
vrea să culeagă luna într-un gest de compasiune spontană

*
țin în mâini o fotografie
am găsit-o pe jos în gara slab luminată
bricheta de alamă căzută pe ea a lăsat
urme vagi de unsoare și chipul
pare acum venit de undeva din trecut
un punct luminos pe fruntea unei fete frumoase
un zâmbet șters și ușor nostalgic îmi strivește amărăciunea
din ochii ei ca o mediterană
culorile ning peste călătorii trenurilor de noapte

*
mângâie cu privirea cutele șterse de vremi ale clădirilor
sparge un balon de săpun și un râset de copil
va exploda moale și va trezi dimineața din amorțeală
toate orele dezolante sunt o spumă groasă
în care ne curățăm gândurile chiar dacă pentru câteva minute
ne urâm mai intens ca în miezul unui orgasm

*
existența e gelatina din care ne adăpăm visele
la capătul ei totul se remodelează firesc
ca o trecere simplă dintr-o stare de agregare în alta
numai corpurile se sfiesc să continue
ca și cum cineva le-ar dezgoli printr-un gest ferm
și numai sufletul hăituit între coaste ar pluti
ca un nor prin aerul dintr-odată mai aspru

*
și la urmă
dezamăgirea cu gustul ei aproape proaspăt
inundându-ți gingiile într-o senzație lipicioasă
atât cât să te trezești dimineața cu aceeași grijă
să te speli să mănânci să te îmbraci
și o dată ieșit pe ușă aerul tare
să te lovească din plin ca o torpilă
rătăcită pe câmpul plin de răniți
în timp ce tu cauți cu înfrigurare
urmele camarazilor dispăruți în luptă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!