Dacă, nenea Iancu, ar trăi și ar citi cum “scriem”, el care era obsedat de semnele de punctuație, ar spune că limba română este într-o situație dezastroasă.
Dacă, Eminescu, ar trăi și ar citi cum “scriem”, el căruia, nenea Iancu, i-a iubit, iubita, el care a scris, citez din memorie:”E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune, înșirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune”, ar spune că limba română este într-un mare rahat. Atunci, poetul, se “scremea” să facă în așa fel, ca la coadă, cuvintele să sune. Cu tot respectul pentru patriarhul poeziei românești, Eminescu, după ce citești o poezie a celor vremuri, îți rămâne ceva, un vers, o strofă, îți rămâne muzicalitatea. Astăzi, la început de mileniu 3, marea majoritate a celor care scriu, nu mai respectă nicio regulă. Am întrebat în stânga și-n dreapta și am primit același răspuns: “Așa e moda, e un curent literar”. Al dracului curent, fără literă mare la început de rând, fără niciun semn de punctuație, cuvinte înșirate, așa, „să fie”. Citesc dintr-o carte, prima pagină, nu-mi rămâne nimic, a doua pagină, tot nimic. Citesc toată cartea, în speranța că voi reține ceva, dar tot, nimic. Pagini scrise, adunate să alcătuiască o carte care în final nu spun nimic. Știți cum văd eu această modă în poezie? Cum a fost curentul Hip- Hopp, în muzică. Acest curent a fost îmbrățișat de cei care nu aveau voce. O tobă și un bas care sunau tare, o orgă în surdină, iar peste toate „vocaliștii” care vorbeau, nu cântau. O perioadă această muzică a „prins”, acum s-a terminat, lumea a revenit la muzica adevărată. Acest curent, în poezie, să fie, oare, îmbrățișat de cei care nu au v...ie? Așa se va întâmpla și cu „frumoasa” poezie a începutului de mileniu 3. Va rămâne numai poezia adevărată, poezia care poate fi recitată, poezia care poate fi înțeleasă de cât mai multă lume, poezia care spune ceva.
Hai să facem un test, luăm o carte scrisă de cel mai „tare” poet, curentist, la modă, și mergem pe stradă, oprim la întâmplare 10 trecători și îi punem să citească, mai multe poezii. Vom constata că niciunul dintre ei, nu vor înțelege ceva din ceea ce scrie acolo. Vă întreb: „Pentru cine scrieți? Scrieți pentru elită? Care elită?”. Sunteți pe val, dar când valul se va lovi de țărm, veți fi spulberați în mii de particule și nu vă veți mai întâlni niciodată. Curentul literar va fi luat de curentul marin și nu va rămâne decât o amintire urâtă a literaturii începutului de mileniu 3.
Hei, treziți-vă! Ce-ați făcut cu ortografia limbii române? Vă dau o idee, scoateți-o din școli, interziceți-o la nivel național, atunci e OK, cum se zice acum.
Toți vrem să rămânem în istoria literaturii române, păi atunci, hai să scriem poezie adevărată, poezie a trăirilor noastre, poezie a bucuriilor și a durerilor noastre. Să scriem poezie pe care să o înțeleagă cât mai multă lume. Să scriem poezie, respectând ortografia limbii române.
Eu și cei de vârsta mea, suntem demodați?. Când spun aceasta, mă gândesc la tineretul care vine din urmă, deștept, studios, curajos. Ce curajos! Spune lucrurilor pe nume. Dar despre acest subiect voi vorbi altă dată.

februarie 2008 Alex Vâlcu