Fără lumină
Nici un cuvânt in plus, cine să-mi spună ce-am făcut...
Valurile unei mări neștiute, tuturor celor care
mi se lipesc de față, un geamăn râde și peste el nechează
metalic un chip batrân
În fiecare piatra e un arc și fiecare arc mă strânge de
mâna in cercul pântecului spre care zac
Voi ști oare spre ce guri să-mi sfârtec carnea? Mă leagă
înca de-omphalusul cărnii ei și ce străine degetele,
firele ce incă o caută vibrând a ea, din trismusul
ochiului meu, eu vreau să fiu numai EU.

În fața viselor câinele de turmă știe fiecare cântec de
leagăn, căci orice cântec de leagăn seamănă cu acesta.

Sfârșit.