În mine se zbat aprig fiori de primăvară,
Dar și urcări spre piscuri, pe unde nu umblară,
Ai mei ochi din adâncuri. Tu, Creator de spații,
M-ai plămădit din sânge, țărână, constelații.

Ai pus in mine lutul de care-s vinovată,
Și suflet de zeiță, sa fiu tot blestemată,
Să balansez într-una prin contradicții pline.
Al cui o fi păcatul ce Tu-l zvârli în mine?

Dormeai când mă facuseși ori erai îndrăgostit
De-o nimfă de lumină și de dragoste orbit,
M-ai scăpat in univers c-o secundă mai puțin.
Cine-i vinovat acum? Spune Tu! Eu... mă înclin!