Azi noapte am adormit cu gândul la tine...
printre scările reci undeva...și sucurile negre
Puțin ciudat!De ce să bem întunecat?
suficient de negru e în sufletul tau...
când vrei o adiere ca-n zi de primăvară...
începutul tău final...ți-l amintești?

Te mulțumești cu statuete stupide
din orașul sculptat sumbru de-un oltean,
când simțea probabil același sentiment:
tristețe...suferință...și graba de-a găsi
o copie infirmă a ceramicului 'eu'...
Mințindu-te încă o dată că-ti ajunge ea azi...

De ce-ai încercat să-nchizi mintea-ntr-un colț
să nu-și amintească de mine-ntr-o zi?
Înghite iar si astă noapte sărata lacrimă dulce...
Poate mâine vezi alt albastru-gri cunoscut,
sau prinde lacrima scursă..că înc-odată i-ai pierdut....


J.D.
11.noiembrie.2009

Pentru : 'A.'