îmi plânge un gând
dinspre albastru spre tăcere
mă face să tresar între a vrea și vrere
ce există un eu plecat
cu degetele tremurând o șoaptă
peste vreme.

îmi vine un vis sub geana udată
de lacrima bradului de Crăciun
ce a plecat de lângă frați
răpus de securea unui timp
cu lama ascuțită-n ger
de vântul stăpân.

îmi cere un sfat pe marginea serii
Anisia și păpușa cu suflet de brad
privirea mi se ascunde în palme
Clara zâmbește și pleacă
colindând cu sufletul curat
o primă iarnă

Crăciun fericit!