Din cercuri de foc răsar îngeri de gheață
Din harpe cȃntȃnd imnuri de soare;
Pe vȃntul sălbatic alunecă flori
În sănii de sticlă, pe lespezi de nori.

ÃŽmpuÈ™cate în aripi, gȃndurile zboară
Uitate pe maluri, rămase pe dig,
Iar noaptea aruncă pete de smoală
Pe ochii sculptați în suliți de frig.

AÈ™teaptă sub zȃmbet o lacrimă tristă
Să scape de genele scurte și dese…
Pe fața de ceară lumina-i se zbate,
Din pleoape, privirea aleargă spre moarte.

Din cercuri de foc răsar îngeri de gheață
Din harpe cȃntȃnd ode de jale:
Omagiu dorit de pleoapele triste…
Un ultim surȃs de stele se-agață.