În mijlocul câmpului,
în bătaia vântului,
parcă-n ciuda gândului,
împrejur sârmă ghimpată,
inutil, doar să se vadă!...
Animale, plante,
oameni, ce se vor aparte,
sunt cu toții la un loc,
derulând al vieții joc.
Un păun se umflă-n pene,
lângă o privighetoare
care se vrea sclipitoare,
florile,... mândre de ele,...
se veștejesc de tinerele
ca să devină... imortele!...
Oamenii,...
nici nu știu ce-și mai doresc,
frumoși, puternici,
și deștepți să fie,
dacă se poate pe veșnicie!...
Alături, niște ciori,
printre oameni, printre flori,
țop-țop-țop, peste miriște,
fără ca graba să le miște,
pe veșnicie nu dau doi bani,
nici nu vor s-ajungă-n Rai,
visele nu le răsfață,
fiindcă le trăiasc... în viață!
Ici-colo, găsesc câte-o sămânță,
și ne privesc cu-ngăduință,
căci în viața lor, cu sutele de ani,
poate-și vor aminti vreodată,
că am fost cândva contemporani!...
Nu tot ce-i drag omului,
este pe placul timpului,
asta-i voia Domnului,...
așa-i și grădina Lui!...