CONCESII



Nu știu când am făcut prima concesie
și nici cât, sau dacă m-a durut;
poate a fost o victorie a mea,
sau o lecție primită când se luptau niște minute
cu alte minute de fapte și vorbe!?
Acum nu mai este nevoie să mă apăr
când te privesc cu capul sub aripa ta,
peste inima liniștii tale
și totul este transparent, ca intr-o capelă
iluminată de candelele amintirilor,
prin vitralii colorate de inflorescența
unor vechi istorii cu raze
roșii, verzi, albastre, galbene și albe,
dar niciodată negre.
Tu ești capela focurilor mele,
îmi ard mocnit prea multele concesii
și doar smirna respirației tale
mă mai apără de gloanțele unor regrete
prea agresive, teroriste,
ascunse în ruina legilor mele.
Visez că voi fi iertat de sufletul meu-preot
care slujește în mine și-mi binecuvânteaza
clipa.