aștepți
să-mi pun învelișul mov
să ies intempestiv prin foșnetul electriza(n)t
din nerăbdarea miliardelor de celule
să cad în brațele tale
să-ți dau bună-dimineața ca și cum
ți-aș da de știre
după cum vezi nu pot
să-mi văd de ale mele
ceva mă împinge din această autonomie periculoasă
poate
instinctul unui decembrie ivit în coapsele muntelui Venus
poate
neastâmpărul păsării de a-și testa aripile
dorul de necunoscut
ies din mine
cu zâmbetul incomplet și
pulsul abia perceptibil
pe jumătate femeie
neputincios întoarsă spre larva dinlăuntru
aștept să mă desăvârșești
și-atunci
inevitabil se-ntâmplă câte-o duminică