lucrurile noastre așteaptă
așteaptă ceva
n-aș putea să-ți spun exact în cuvinte
nici să-ți desenez
aproape îți șoptesc:
suntem noi
singuri
în mulțimea vineție identificându-ne după
Inima adunată în pumnii strânși
să nu se reverse...
să nu o zdrobească
vântul / călărețul / spaimele...
trenul acela fantomatic
așa de viu... așa de viu
impunându-ne fără drept de apel
îmbarcarea
bagajele noastre sunt
constant pregătite
pe picior de plecare sunt și
scaunele acestea pe care
altcineva le-ar putea crede înțepenite
decorul subliminal al piesei care nu sfârșește nu sfârșește
o dramă într-un singur act cu un singur decor...
și forfota forfota străzii acesteia iat-o...
și roșul și pătratul și ridicatul pe vârfuri
și ușa.. ușa.. ușa asta atât de închisă
și ascunzătoarea din lăuntrul ei
și cealaltă ascunzătoare...
sandalele mele pe un petic de covor undeva
părul meu ondulat și ochii mult prea mari – mâinile tale
și grijile noastre și ziua de duminică și florile de magnoliu
mesajul împietrit
și grădina și...
toate toate așteaptă
s-o ia la fugă:
strânge-mă cât poți
în visul nostru