Să mergem în pustie, credința e departe
Mai bine singuri, Doamne, și praful să ne-nghită.
Nu știm a înțelege cuvântul scris în Carte
Suntem săraci cu duhul, ni-i inima pierită.

Ne risipim în goluri când lupta e acerbă,
Deșertăciuni cumplite ne prind în mreje stranii.
Ni-s îngerii-n gunoaie, degeaba ducem jerbă
La căpătâiul zilei. Ne pierdem în litanii.

Purtăm în brațe cuie, le-nfigem cu știință
În sufletele bune ce ne-au închis durerea,
Ne pierdem moștenirea păstrată prin credință
Și ascultăm de demoni, umbrindu-le puterea.

Căci tari ne credem, Doamne, noi - stele pustiite
Și slobozi purtând verbul în orice-mprejurare,
Mai bine-aruncă-n hăuri, azi suflete orbite
De preamărirea vrajbei și-a urii care doare.