ca un urlet este viața

când te naști ești bătut și urli
îți treci timpul plângând de ciudă, urlând de durere
și întrebându-te: la ce bun Doamne?

dar răspunsul nu îl capeți decât târziu
mult prea târziu ca să mai aibă rost
dar totuși îl primești, e ultimul lucru primit

încotro Doamne? încotro
de ce ne lași să urlăm la tine cu disperare
când ne-ai putea lua la sănu-ți dulce

ce altceva sunt vorbele când nu ai cui să le spui
decât un urlet prelung, poticnit,
în care se-împletesc și doruri și durere


carpe diem

m-am desfăcut, un pergament uscat
încet mă descifrez chiar dac-am înserat
mi-s literă și suflu ostenit
sunt lacrimă și floare și zbor și răsărit

în formă îndumnezeită m-a turnat
sunt între alfa și omega încifrat
în mine se ascunde-un infinit și-atât
un infinitul ce se închide în mormânt

cere-mi un braț și ți-l voi da, surâsul și îl vei avea
cere-mi ce vrei eu nu-mi mai aparțin și pot să mă împart
nu-mi cere sufletul să-ți vând și-apoi să văd că îl arunci
pentru că viața-i ură și iubire și durere, nu-i simplu cuvânt…