ÃŽn vatra iadului voi arde
Ca un tăciune în pântecul cădelniței.

Focurile pe care acolo le voi aprinde
Vor părea, din Rai, sfinți zugrăviți
ÃŽn icoane de prin biserici.

Un fel de linii întinse prin nori
De păsări diamantate cu sori.

În privirea cu care în adânc încenușează,
Cerul asemenea cometelor purtate
În cochilii pietrelor va rămâne.

Vatra iadului, ca un tăciune,
În pântecul cădelniței arde.

Eu sunt din parfum ei cânt îngeresc
Care din întunericul luminii
Se înalță prin toate.

Incendii nutresc eșecul acestei drame
pe care cădelnița, ca o scenă,
din sine îl definește.