și e un lucru care mă liniștește. uite așa nu sunt singur.
nu mai avem nevoie de cablu să ne conectăm.
nici de cer. nici pămîntul nu e un bun conector
de culoare. am văzut unii gri, alții galbeni. albastru

dincolo de verde sau roșu, pus pe carne, vorbește.
eu albastru, tu la fel, visăm împreună. cum atingem
o pisică și ea între noi, ne leagă. roșul e sînge, verdele,
suprafață. albastrul trece și prin ochi, și prin vene,
trece și prin întuneric. albastrul se reflectă perfect și
în cer, și în oameni. pe albastrul tău pot scrie perfect
cu albastrul meu.

ne-a fost dat să ne cunoaștem în albastru, într-o
groapă comună peste care aruncă alb, mult alb, sodă
să nu ne mai iubim. de fapt nu e vorba de albastru.
îți cresc unghiile și îmi intră în ochi, îți crește părul
și mă înec în el ca în muzica pe care n-o pot cînta.

miroși a albastru și asta mă face să simt că moartea
e mai albastră decît mi-am imaginat. tot ce văd, ce simt
are altă culoare, curcubeul este fără albastru.
altfel, ești tu. atît de frumoasă că am văzut cărți albastre
cuvinte albastre și inimi care pompează albastru.

au scos viața din noi, au scos sufletul, au scos tot.
a rămas un punct mic, atît de albastru încît încăpem amîndoi.
dacă viața are două părți, și moartea are. noi suntem
pe partea albastră a morții.