Doar gandul ce m-apasă,
M-aruncă-n nori de zgură,
Și inima imi lasă,
Doar nopți ce ura fură.

Doar gandul mă-nfioară,
Cand vântul se foiește,
Iar frunzele-mpresoară,
Tristețea ce pornește.

Doar gandl mai atinge,
O frunză-n zborul ei,
Și lacrima o stinge,
In mici culori de clei.

Doar gândul mai plutește,
Dinspre amurg spre zori,
Și frunza mai oprește,
Un crâmpei de alb nor.