24 – 25 noiembrie 2007

tablou cu: ducea râul rufele…!
(nud de mamă plânsă pe fundal)

zeilor
li se iartă crimele sau
un transfer de culpă
împovărând
muritorii – născuți vinovați
și ce
li s-ar putea pune capriciile
în comparație cu ale noastre, nu!
Poate că aici
este puntea de legătură între zei
și oameni!

Personal nu știu niciun zeu
semizeu, sfert măcar
și nepăsarea lor
ar putea fi una dintre crimele
perdonabile

la o adică… nici
nu-mi pasă, uite așa
îmi văd de muririle mele
mă duc liniștit, gârbovit la
râu
și mă arunc…
în titlu
_________________


sunt aproape de… departe!

gândire magică, un pic
sperănțoasă, un pic habar
dinspre neputințe –
simt în preajmă
pârdalnică preajmă, adulmec
mirosul crud, proaspăt
al unor minuni

sau poate că
un cocor tocmai trecea
rămas în urmă
fac lobby: va ajunge
va ajunge, va aju…
_________________


fotografii mișcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i pășesc pe muchii
între parabole și instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd țărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu știu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul și nu știu
nu știu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!
_________________


viața-i ceva sacru cel puțin…!

sacru
lin, sacru, violent, total –
nestăpânită palma mea sângerând
strânsă pe tăioasă linie
a vieții

de m-aș fi născut eu
și nu mama
mi-aș fi dat precis altă formă
mărgică, de exemplu
rostogoli-mi-aș în mări încinse
palma asta roșie, roșu-carmin
roșu-oranj, roșu-violet!
_________________


aparent imperceptibil…

o frenezie ucigașă
bântuie lumea, istoria nu există
totu-i într-o secundă sau nici măcar
așa de mult timp
o frenezie flămândă
un maxilar enorm, mestecând continuu
apropiindu-se…
o împerechere frenetică
învălmășeală lascivă, cleioasă
o frenezie în măști
odioasă, cosmetică ascunde
rana lumii
rana fiindului
cu umor morbid Creatorul
tună peste lume… o frenezie
în a tăia felii
cortina
să mi se vadă goliciunea
vanitatea
drama

traiectoria gestului aparent
imperceptibil al protagonistului
oricărui cortegiu funerar

ni se nasc tăcuți pruncii
_________________


vibrații… ample, aproape balans

înăuntru
cuminte și încrezător, numai că
nu știu
sunt câțiva care imită prostește
gesturi
omenești în sine peste tot
în jurul meu ieșind zeci de
mâini fluturând, tălpi desculțe,
uneori contorsionați –
din trupul meu

în fiecare atom, fiecare părticică
întinde lăbuțe a îmbrățișare
vântului
piscului
razei

cuminte, ghemuit cu genunchii
înveliți în hârtie albă, aici
o mână vă face semne
și nu-s adii!
_________________


spirale violet-aurii

așa de tare și
cu o viteză uimitoare saltă
fulgere subțiri, subțiri
teiubescuri zvelte…
tu nici nu știi
tot atâtea scenarii
«drobi de sare», fericiri trec prin
ochii mei
Ultima oară secunda abia zbătândă
mi te închipuia la moartea mea
și plângeam de cât amar
ți-am provocat cu acest banal prilej
nu pentru mine, ci de plânsul tău
am plâns
îți căutam – mort fiind – fruntea
să-ți spun în culori că
te aștept într-o viață viitoare
mai bun
mai puțin susceptibil… și la fel de
iubirile viețile tale să le slujesc, tu nu,
tu aruncai batiste în urmă
jurai să nu te mai naști dacă
tot trebuie să mor atâta…

Secunda în care scriu aici
te întoarce
în secunda care va veni și tot așa!
_________________
*Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați