a fost – în aerul pur dintr-o gară de nord –
ca o atingere a două iluzii

atunci am înțeles adevărata orbire a toate

clipa aceea
un lux mai de preț decât gloria

nici până astăzi nu am aflat
ce zeu își uitase glasul în mine

unde ești, lumină care înmiresmează?
aprig în urmă crești umbra tăcerii tale

dacă virtutea e o culpă,
celor ce văd lasă-le bezna

(atunci pentru toate simțurile aveam
numai soarele gurii tale)

oriîncotro te afli, asupra mea
până și tăcerea ta luminează mai mult
decât imnurile care străbat universul

acum dorm – corpul meu este umbra
umbrei care a devenit corpul meu
într-o gară de nord ca o atingere a două iluzii auditive