totul e mai alb
o batistă apretată de fluturat la geamul trenului
deși plecarea ți se pare mai degrabă
să cobori în pasaj
la ieșire să dai mâna cu alți oameni
decât cei pe care-i cunoști în timp ce
stau și aștept la universitate
mă holbez la pifurile cu rahan și mă gândesc
ce-ți lipsește

cred că aici am întâlnit toți oamenii
am așteptat în seara când a murit coposu
străin de evenimente
era pustiu
multe mi le-aduc aminte prin
crăpăturile din asfalt
e un sistem de aducere-aminte exact sub picioare
parcă de-aia se mișcă pietrele cubice
se clatină

nici nu știu de ce ne vedem azi
avem fiecare în piept
o chestie albă
suntem liniștiți în timp ce agitația
celor din jur e murdară
aerul plutește deasupra noastră
ca și cum ar trebui să ne despărțim fără strângeri
de inimă, inima tocmai a fost înghițită