Îmi place cum suspină vântul agitat.
O ploaie cu picurii grei mă trezește. . .
din realitatea pe care o visez
Încă sunt în viață . . .
Aud cum se rup frunzele de crengile copacilor,
aud bocetul cosmic al materiei.
Simt cum mă sparg în bucăți,
simt cum ma împraștii prin lume . . .
Mă doare furtuna de-afara, mă doare să mai știu de mine.
Natura se contopește cu mine,
mă invită să mă ucid mișelește,
dar am să vreau să fiu razbunată,
că am murit la insistențele ei . . .
Nu mă tem de lumea terestră,
dar ea mă distruge treptat,
Nu mă tem de boli psihice,
dar de ele mă simt sufocată.