Tocmai simțeam cum ghes îmi dă voinței
Plăcerea de-a iubi pe scut vestale,
De-a mă-nveli în fulgere letale.
Nimic nu-i nou sub soarele ființei.

Îmi prelungesc sub humă lumi vitale,
Sunt ancorat în golful neputinței.
Nimic nu-i nou sub soarele ființei
Și vinul s-a mai scurs pe-aceleași dale.

Dar, în sfârșit, mă plec înspre amiază
Suflând în palma cerului pierit.
Nimic nu văd și nimeni nu veghează.

Încă un pas și totul s-a sfârșit.
Culcat, presimt cum noul explodează.
Chiar am murit ? E bine. Am murit.