Plâng… lacrimi amare curg pe obrazul întunericului
Implorând o picătură de lumină
Râd… veselia mă doboară, grea și apăsătoare
Temându-se de neagra tristețe
Sunt singură… frica infinitului se cufundă
În propriul abis, ascunzându-se de fericire
Iar nemurirea… e tot mai aproape
Simțămintele se joacă plutind ușor deasupra timpului
Clepsidra vieții nu mai are nisip…
Nu se mai strecoară aer în geamul iubirii
Spart de umbra tăcerii...
...acum e frig