CABARET PENTRU MOARTE
de Maria-Magdalena Jindiceanu

Fum dens şi gri... Ţigări rubinii la capete cu ajutorul cărora se incendiaza clipele... Buzele ei roşii, de foc, domină spaÈ›iul nopÈ›ii, în timp ce reflectorul încins luminează grotesc faÈ›a ei frumoasă, albă, şi părul. Este un cabaret pentru front, veselie rebelă şi seacă. Muzica răneşte cu trivialitate suflete deja sângerânde şi înveseleşte măştile ce ascund chipurile triste. Numai măştile râd. Un soldat, într-un colÈ›, cu obrazul brăzdat de o cicatrice, stă gânditor, nemişcat ca o statuie. Haina îi duhneşte de alcool. Hohote zgomotoase acoperă alte sunete. Parfumul puternic îneaca nările. Buzele ei roşii, de foc, domină spaÈ›iul nopÈ›ii… Gingăşia pomeÈ›ilor feminini, pudraÈ›i cu talc alb, pare să se topească în prezenÈ›a feÈ›elor schimonosite de bautură. Mângâie din mers toÈ›i obrajii şi pare un înger împovărat de păcate în tensiunea aspră a cabaretului pentru moarte, îndesat cu fast şi culoare. Pentru prima oară trivialitatea pare de iertat. Este acceptată uşor în contextul cabaretului morÈ›ii venită în haine de fum. ÃŽntâia dată, vulgaritatea reiese nevinovată în timp ce obuze distrug oameni şi sculptează cratere în pământ. Paharele sunt scăpate din mână şi se sparg în cioburi albastre lângă scena veche şi roasă. ToÈ›i calcă pe ele fără să le acorde atenÈ›ie, în timp ce mirosul este din ce în ce mai greu. Grotescul inspiră cea mai adâncă milă şi dezgustul dispare când compasiunea începe să licărească în suflet. Soldatul cu lacrimi reci, aşezat într-un colÈ›, singuratic, răsuceşte o È›igaretă. Este un om cu gândurile sale, cu trăiri şi amintiri... Este un om fără legătură cu omenirea. Mult praf şi căldură... ÃŽn lumina reflectorului materia fină dansează în aer, îmbâcsindu-l. Numai măştile râd. Buzele ei roşii, de foc, domină spaÈ›iul nopÈ›ii…