2.
Nu ințelesese niciodată de ce podeaua era spălată zilnic. Oamenii nu conteneau să mișune, veneau și plecau, apoi se întorceau, ieșeau iar și parchetul se murdărea imediat, fata femeii în verde ștergea toată ziua în urma dârelor de nămol sau praf, oamenii alunecau, și totul se crea din nou, mereu la fel, mereu murdar.
«Biet Sisif cu țoale lungi… ziua speli și seara îti lăcuiești unghiile. »
Era grăbit în dimineața aceea. Îl căuta de câteva luni pe un individ de la Galeria de Artă ca să îi prezinte câteva lucrări pentru o expoziție și aflase că era plecat în Cehia. Cu câteva zile în urmă primise un telefon care îl anunța că sosise în oraș pentru a asista la un vernisaj. Marți, ora 11. Þinută pretențioasă. Scosese din dulap un costum ponosit și mâncat de molii, o rugase pe proprietara pensiunii să i-l calce, își curățase pantofii de vopsea și, pentru prima oară, iși pieptănase părul fără să ii spună bătrâna de alături că o să facă păduchi, privindu-se în oglindă. « Bonjour, așadar… domnul Karpa, pictor și imbecil de primă clasă. Încântat. » Zâmbise arogant și se gândise că o să fie ușor să nu fie el. Totul e mai ușor decât asta. Apoi se spălase pe față cu apa rece și gălbuie care curgea încet pe țeava ruginită ca să șteargă stropii întăriți pe sprâncene și pe obraji. « La urma urmei, tablourilor mele nu le trebuie nici costum, nici pantofi. Ce-i și cu fandoseala asta ! Tablourilor mele le trebuie culoare și pereți. Și cuie, cuie de care să atârne… »
- O, domnul Karpa ! Dumneata, la costum ? Ia te uită, până și pieptănat. Și nici o urmă de vopsea? Sunt uimită…
“Axioma 4: Mirarea celor goi – fariseism și complezență. “
- Da… Bună dimineața.
Coborî grăbit scările pentru a evita o conversație ipocrită ce i-ar fi consumat timpul. Auzi în urma lui frânturi de cuvinte(efectul Doppler sau retinuse greșit ?), dar se prefăcu surzit de zgomotul veselei de la parter. Se văzu nevoit să aștepte înțepenit la etajul unu, în timp ce doi oameni negricioși urcau pianina doamnei Fot.
- Buna dimineața, tinere Karpa. Ce interesant, se pare că pensiunea se transformă într-un cuib de artiști. Nu-i așa ? Dumneata, doamna Fot și, mai nou, ultimul nostru venit. Cine știe, poate ne vom bucura și de un duet intr-una din zile, mă gândeam să îi propunem domnului Wolke. Domnul Wolke vine din Germania. Dar vorbește impecabil graiul nostru.
- Austria, mamă.
- Nu, nu, Germania. E neamț in toata regula. N-ai văzut? Blond și cu ochii albaștri… așa cum se spune .
- Are părul cărunt… spuse fata fără să-și ridice privirea din podea.
- Auzi, dar tu ce faci aici ? Ai spălat podeaua ?
- De două ori până acum. Auzi mamă, domnul Wolke și-a dat vreodată ochelarii jos ? întrebă micșorându-și ochii pentru a-și adăposti ironia și plecă fără să mai aștepte vreun răspuns.
Ar fi vrut să mai afle ceva dar femeia în verde nu mai spuse nimic. Se vedea că nici ea nu știa prea multe. « Așadar, avem categoric de-a face cu un străin misterios. » Toate gurile sorbeau acum aerul expirat de noul venit, toate urechile sustrăgeau sunetele subnutrite care răsfrângeau din camera sa, le exacerbau, le sculptau, le spălau.
Mirosea a chimen.