agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3425 .



Vineri seara, la tine în oraș
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sucdeportocale ]

2009-09-25  | [This text should be read in romana]    | 



Un vâslaș se plimba pe acoperișul unui castel din cărți de joc. Iubita acestuia avea nasul prins într-o crizantemă argintie și alerga de colo până colo prin capul unui vânzător ambulant. Pe un scaun cu patruzeci și două de rotile, o ceașcă de cafea citea o carte cu coperțile adormite. Din când în când, acestea dădeau din mâini, ceea ce mă făcea să cred că visau ceva sau pur și simplu acesta era felul lor de a dormi. La difuzor se auzeau câțiva pași discutând în șoaptă despre amplasarea unei statui umblătoare în locul unei alte statui umblătoare, aceasta fiind una dintre cele mai noi metode de stimulare a creativității.

Puțin după aceea, vâslașul a plecat în urmărirea iubitei sale, ceea ce a făcut și vânzătorul ambulant, fără însă a înțelege ce se petrece cu adevărat. Din acest moment, gestica celor două coperți adormite căpătă o altă semnificație, care ar fi putut pune în mișcare cele patruzeci și două de rotile ale scaunului, provocând un eveniment în toată puterea cuvântului. Pentru a evita însă acest lucru, pe locul celei de-a doua statui umblătoare a fost amplasată o a treia statuie umblătoare, aceasta având în plus capacitatea de a imita sunetul ploii, foșnetul frunzelor și soneria de la telefonul din holul primăriei. De fapt, era o statuie care făcea țrrr, dar fiecare ne imaginam ce vroiam, aceasta fiind o altă metodă de stimulare a creativității.

În timpul liber, iubita vâslașului preda sanscrita la o școală bilingvă, în curtea căreia vânzătorul ambulant avea rolul său bine determinat. Această școală avea pereți, ferestre și uși de toate formele, culorile, sunetele și gusturile, demonstrându-se încă o dată că sistemul bilingv stimulează pozitiv creativitatea. Acolo fiecare profesor putea fi văzut plimbând o ceașcă într-un scaun cu patruzeci și două de rotile, ca într-o procesiune religioasă sud-americană, asta dacă ar fi să ne luăm după necontenitele semne pe care le făceau cele două coperți adormite. Și pentru că orice aglomerație umană impune prezența uneia sau mai multor statui umblătoare, s-a căzut de acord ca locul pe care fusese amplasată cea de a treia statuie umblătoare să rămână gol.

Zilele treceau una după alta, în ritmul celor patruzeci și două de rotile ale scaunului pe care ceașca adormise, în brațele coperților care acum nu se mai mișcau deloc, ceea ce, de bună seamă, nu semnifica nimic. Vâslașul se duse iute la vânzătorul ambulant, ceru un pachet de cărți de joc și începu să își construiască un castel. După ce acesta fu gata, vâslașul se rezemă de un copac și privi.

Iată trei metode de stimulare a creativității care vă pot ajuta să vă petreceți timpul în mod plăcut atunci când aveți insomnii.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!