6.

Arcadie Boiko se străduia din răsputeri să nu se prăvălească din picioare până la sfârșitul slujbei de Sfântul Ioan, pe care preotul Iosafat, parcă din-nadins, o lungea să-i facă lui în ciudă.
«Oare ce ar spune oamenii dacă aș ieși acum afară din biserică?» îi trecu prin gând lui Arcadie și zâmbi aducându-și aminte de povestea cu țiganul căruia îi promisese parohul satului un purcel de lapte dacă vine la biserică: «Păi eu părinte nu știu care-i orânduiala în biserică», se plânse țiganul. «Faci și tu ce face restul lumii și o să fie bine fiule!» îl liniști popa. Săracul țigan ascultă sfatul preotului și făcu întocmai. Când s-au pus mirenii în genunchi se puse și el, când s-au aplecat, atingând cu fruntea podeaua, se aplecă și el, numai că săracul avea o gaură în pantaloni, exact pe fund, cât o monedă de cinci pengo. Ca să nu râdă oamenii, căci prin gaura de la pantaloni i se vedea fundul, o bătrânică mai evlavioasă care se afla exact în spatele țiganului, îi astupă gaura din pantaloni cu degetul. Aducându-și aminte de cuvintele parohului «Faci și tu ce face restul lumii și o să fie bine fiule!», țiganul își înfipse degetul în curul fierarului ce stătea în genunchi în fața lui, iar acesta întorcându-se și văzând cine e în spatele său îi trase un dos de palmă, de văzu săracul țigan stele verzi, dar ce să facă bietul «Faci și tu ce face restul lumii...» îi răsuna în urechi povața preotului și atunci îi trase o palmă bătrânei din spatele său de căzu biata femeie pe spate, iar țiganu se ridică și fugi afară din biserică. «Ce ai făcut fiule?! Ai stricat orânduiala pravoslavnică a sfintei biserici!...», îl certă preotul. «D’apoi părinte până la băgatul degetului în cur o fost cum o fost, da la darea palmelor, o fost prea de totul totului, decât așa rânduieli mai bine rabd de foame», răspunse bietul țigan.
Amintindu-și povestea cu țiganul și stăpânindu-se să nu râdă în hohote, Arcadie obosi și mai mult. Ochii pur și simplu i se închideau singuri, pleoapele îi cădeau ca obloanele de la prăvăliile ovreilor în seara de vineri, deodată simți cum îi fuge pământul de sub picioare, iar biserica începe să se învârtă cu tot cu oameni. Ca să nu cadă se prinse de un stâlp, își simțea gâtul uscat de parcă ar fi cosit o zi întreagă fără să bea apă.
«Am turnat în mine la pălincă ca un bou, ’tui ceapa măsii de treabă! Și cu cine m-am apucat să beau... cu Ilie al Varvarei, lua-l-ar... Doamne iartă-mă! Era bucuros că Ivona nu-l refuzase și s-a îmbătat ca un porc. Acum precis sforăie pe undeva ca un mistreț și habar nu are că-i logodit cu Ivona. Mi-a dat bătăi de cap blestemata de fată până se hotărî să nu-l refuze pe Ilie al Varvarei, păi dracu’ îl mai lua dacă îl refuza Ivona. Bătrân, și gârbov și șchiop și cu albeață la un ochi... avea toate ”calitățile„ de-a muri fecior. Da bine că l-o acceptat, că altfel nu mai pupam eu pogonul de ogor de la Prislop ce se înfinge în ogorul meu, de parcă mi s-ar înfinge-n suflet.»
Arcadie Boiko demult încercase să cumpere acel pogon de ogor de la Varvara, dar ea nici nu vroia să audă.
«Ascultă Varvaro! Ce folos ai tu de pogonul acela de pe Prislop, că mai mult pierzi vremea cu el, că e departe de sat și pentru un pogon să tot mergi până acolo, mai mult pierzi decât câștigi. La mine îi altceva, că eu am șase pogoane pe Prislop și se merită să mă plimb, dar tu?... Mai bine mi-ai vinde mie pogonul tău și n-o să pierzi timpul de pomană pentru câțiva saci de cartofi și doi, trei harbuji...», de multe ori încercase Arcadie s-o convingă pe Varvara să-i vândă amărâtul de pogon, care nici el singur nu știa cum ajunsese în posesia lui Samuel, bărbatul răposat al Varvarei, însă Varvara nici nu vroia să audă de vânzarea pogonului.
«Păi ce crezi matale gazdă Arcadie... că dacă îmi muri bărbatul, eu m-oi apuca amu să-i vând truda, cum a făcut Murgășoia după ce i-a murit bărbatul, de vându totul și până nu a tocat banii împreună cu fătălăul de Pupăză prin cârciumile ovreilor, nu se lăsă. Crezi că și eu oi face la fel, ha?... Ehe să fi matale sănătos că eu nu-s dintre acelea. Noi împreună cu Samuel, Dumnezeu să-l hodinească în împărăția sa, toată viața am trudit zi și noapte ca să avem după ce bea apă. Iar acum dacă el s-a dus, eu să mă apuc să vând pământul?... Păi ce ar spune oamenii din sat, rudele, vecinii?... Dar Samuel?... S-ar întoarce în mormânt și m-ar blestema de pe lumea cealaltă.», îl refuza întotdeauna Varvara.
«Iar acum veni singură la mine și începu: «Gazdă Arcadie în sus, gazdă Arcadie în jos, nu o dați pe Ivona după Ilie al meu?... Că după cum vedeți deja-i fată de măritat, iar când se mărită fata, îi trebuie zestre că nu o ia nimeni fără zestre, iar Ivona ce zestre are?...Nu are nimic, astfel că va trebui să rupeți din zestrea feciorilor ca să-i dați ceva și ei, și nu cred că vă convine... Că Ivona nu vă este decât o rudă îndepărtată pe care ați crescut-o ca pe fiica dumneavoastră și acum să-i mai dați și zestre?... Iar dacă o dați după Ilie al meu, eu nu cer nicio zestre, un capăt de ață nu-mi trebuie, ba din contră vă dau eu. Dacă vă învoiți s-o dați după Ilie al meu vă dau pogonul de pe Prislop!»
Lui Arcadie îi era indiferent, și niciodată nu-și bătuse capul, că fără zestre nu o v-a lua nimeni pe Ivona. Oricum el nu avea de gând să rupă ceva din zestrea feciorilor săi.
«Și ce dacă Ivona nu se va mărita?... Nu are decât să rămână fată bătrână!», gândea Arcadie. E harnică și în putere, poate să-i slujescă încă mulți ani de acum încolo, iar pe urmă și feciorilor ba poate chiar nepoților săi.
De aceea la început nu prea era de acord ca s-o dea după Ilie. Dar pe urmă, chibzuind bine se hotărî s-o dea de frica lui Ion Kocerha care, dacă nu o dă după Ilie, o va lua fără zestre și atunci dasvidania pogon! Arcadie știa bine că Ion o iubește de mică pe Ivona și o va lua așa cum e – desculță și în zdrențe. Pai nu pentru ea îi spărsese toate ulcioarele și turnă afară din bărbânțe tot laptele, ba mai răsturnă la gunoi și putina cu brânză, după care îi bătuse copii, deși erau mai mari decât el, de le dăduse sângele pe nas. Dacă punea atunci mâna pe el l-ar fi ucis pe loc, avusese bitangă noroc că fugise. Și cu cine s-a înhăitat? Cu Iarema Koțor – alt hoț! Nu prea multe opinci roase dracu’ până-i adunase la un loc. Îl cunoștea el bine pe Iarema, știa cu ce se ocupa, nu unul sau doi cai furase la viața lui. Dar mănjii lui cine-i furase, Sfântul Gheorghe?... Tot mâna lui Iarema și a lui Kocerha era la mijloc.
– Asta îmi mai lipsește, s-o ia Kocerha pe Ivona și pe urmă să mă ia la întrebări despre pământul și casa Ivonei. Nu, Varvara avea dreptate! șopti Arcadie, de parcă se ruga cu buzele uscate și crăpate de sete.
Acum putea fi liniștit. Ivona se va mărita după Ilie al Varvarei, iar aceasta îi va da în schimb pogonul de pe Prislop, care parcă-i sta ca un ghimpe în suflet. Numai că trebuie să grăbească totul, nu cumva să se răzgândească Ivona, iar imediat după nuntă o să meargă la notar să treacă pogonul pe numele lui, iar pe urmă – Dumnezeu cu mila! Kocerha, după ce se va întoarce în sat, o să audă că Ivona că s-a măritat cu calicul de Ilie al Varvarei. Iar dacă n-o să vrea să stea cu el poate să se întoarcă acasă.
«Păcat că m-am îmbătat aseară. Așa beat nu am fost numai atunci când am vândut casa și pământul Ivonei ovreiului Iankel. Doamne ce m-am mai îmbătat atunci, poate mai rău decât aseară. Dar ce l-a apucat pe popă de nu mai termină odată slujba? Urlă ca o cățea în călduri, crucea mami lui de burtos! Iar mie îmi crapă buzele de sete. Numai să ajung acasă că oi bea o ulcică de zamă de varză și-mi trece. Zama de varză, una două îți ia mahmureala, de parcă ți-ar lua-o cineva cu mâna. Sau nu, mai bine voi intra pe la cârciumă și voi bea o cinzeacă sau poate chiar două – cui pe cui se scoate. Aha termină slujba», se bucură Arcadie și începu să se apropie de ușă ca să poată ieși primul.
Din biserică Arcadie se duse glonț spre cârciumă de unde, cu toate că de abia se terminase slujba, deja se auzeu glasuri și râsete.
Intrând înăuntru, Arcadie înțelese pe loc de ce se auzeau râsete. După o masă, cu spatele spre ușă nu stătea nimeni altul decât Ilie al Varvarei, băut bine, iar lângă el câțiva flăcăi care își băteu joc de el. Vasile al lui Dragoș din când în când îl întreba câte ceva, cu o voce serioasă, iar cînd Ilie răspundea flăcăii râdeau de tremurau și geamurile în cârciumă.
– Ia potoliți-vă odată și nu mai beliți fasolea! Nu pot vorbi cu omul din cauza gurilor voastre spurcate, se prefăcu Vasile că-i ceartă pe flăcăi, trăgând cu ochiul spre ei.
– Dar iată și pe socrul tău! Sănătate unchiule Boiko! Poftiți la masa noastră, noi aici tocmai luarăm câte o cinzeacă cu ginerele dumneavoastră, spuse vesel Vasile, zărindu-l pe Arcadie.
– Mulțam fain flăcăule, da mă grăbesc! răspunse Arcadie aruncând o privire dușmănoasă către Vasile. «Derbedeul? Altceva nu știe decât să-i bășcălească pe tâmpiți ca Ilie și să umble după fuste», gândi Arcadie.
– Tătucule-e-e!... urlă Ilie încercând să se ridice de pe scaun, dar căzu la loc. Cu ochii ieșiți în afară ca la broască, cu urechile roșii și clăpăuge, cu gura rânjindă, din care se scurgeau balele Ilie semăna mai repede a arătare stranie decât a om. Privindu-l, lui Arcadie i se făcu greață și privi în altă parte.
– Tătucule-e-e! Tătucul meu drag... întindea Ilie mâinile spre Arcadie.
– Eu nu-s tătucul tău boule! spuse Arcadie ieșind din cârciumă.
– Toată noaptea ne-am pupat amândoi, răcni Ilie căzând de pe scun.
În cârciumă hohotiră toți.

Va urma.