– Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată și Neprihănită Marie, – se ruga în genunchi, unchiul Fedea, cu mâinile întinse spre icoană. –Îndrum-o Măicuță spre fapte bune și dă-i înțelepciune și minte limpede ca să pună horincă pe masă. Dacă nu pune uiaga de litru, batăr o ueguță de jumate. S-o ‘căpățânat mărhoia de babă și pace! Frământa-o-ar guta și frasul s-o frământe!... Privește și Tu Precisto ce masă bogată!... Mai ceva ca la domnul advocat Ignat. A pus de toate: hribi cu ai, cu mâna mea le-am cules, hât până sub Obcina lui Iancu am fost după ei, de era să-mi rupă gaci potăile lui Bolohan, rupe-i-ar lupi în bucăți să-i rupă, zamă de făsule cu moare de curechi, picioci în bloadăr cu oloi, leveș de prune cu rișcaș, acritură de buraci cu crastaveți, cepuță prăjită cu harbuz, păstăi fierte, găluște de post cu hrișcă, coleașa bună, de zici că-i de aur, a făcut și pancove, și scoverzi cu magiun... De toate a copt, a fiert, a prăjit, că-i harnică ca o bâză de miere, să-i dea Sfântu Dumnezeu sănâtate și putere! Dar o ueguță de pălincă pe masă n-ar pune, tune dracu-n cârcă ei de bosorcoie, că-i căpoasă ca o capră răioasă!... continua să se roage unchiul Fedea către icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, care, parcă zâmbind misterios, privea când spre masa încărcată cu bucate, când la mâinile întinse spre ea.
Zâmbetul misterios al Precistei îi dădea mari speranțe unchiului Fedea. Parcă îi chezășuia că dorința lui se v-a îndeplini și că bătrâna va pune pe masă “o ueguță de pălincă”. Atunci ridicând vocea a început să se roage și mai fierbinte:
– Odată pe an e Sfânta S’ară de Crăciun, Precisto! Odată pe an, Măicuțo,
prăznuim lumirea Spăsitorului nostru, cum se poate Preacurato una ca asta?... Cum se poate să-L prăznuim fără pălincă?... Păi, nici colinda pe uscat nu merge!... Ai milă de mine Precisto! Dacă nu-s vrednic de o litră, atunci batăr de o jumate... Dacă nu pune, cotoroanța, horincă din prune de toamnă, atunci batăr să pună din cea de gogonețe, pe care mi-a afumat-o horincarul, afuma-l-ar Belzebut în gheenă, să-l afume de bitangă! Horincuța curgea curată ca lacrima ceriului. Dar-ar Domnu să curgă pe toate păraiașele și de sub toate pietrele! își făcu unchiul semnul crucii. Când am întors-o a doua oră, eu îi spun: “Griji Ștefane de spală bine cazanul!”, iar el: “Nu mă povățui tu pe mine!”, povățui-l-ar Luțiper, să-l povățuiască!... “Eu, odată am spălat cazanul?!” Și uită-te cum l-a spălat căcănarul, spăla-l-ar vecini rece!...
– Cum e Tanda așa-i și Manda – s-au turlăcit, amândoi, ca niște dihanii și au spurcat horinca, iar acum pilangiul ăsta, dă toată vina pe horincar, șopti de sub masă mătușa Maria, unde se ascunsese cu damigeana de horincă, tocmai când unchiul Fedea intra ca să se roage Sfintei Fecioare. Tom’na când am vrut să torn în uiagă l-o adus aghiuță. Dacă ar fi văzut damigeana... Bună ziua! Ar fi fluierat în ea până mâine. Că ăsta nu știe ce înseamnă – ho! Bea ca bou’ apă, iar a doua zi – “beteagă de uiagă”. Suge ca o lipitoare. Și-i un om atât de bun și de hireș, că-ți vine să-i pupi tălpile, da când pune gura pe uiagă, gata… îți vine să-l pui în sclimpuș la afumat, – un bedaș și pace!...
– Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată și Neprihănită
Marie! Oare nu-i păcat ca într-o s’ară ca asta, lângă asemenea bucate, să un ai pălincă pe masă?!... Dacă nu o litră, atunci batăr o jumate... Dacă nu din prune de toamnă, atunci batăr din cea de gogonețe. S-a ‘căpățânat bosconița și pace! Privește și Tu Precisto!.. A copt, a fiert, a prăjit, că-i harnică ca o furnică, să-i dea Sfântu Dumnezeu sănâtate și putere! Dar pentru o ueguță de pălincă trebuie să-mi rod genunchii, rode-o-ar guta de freanță!...
– Roagă-te, roagă’ și bate mătănii nătărăule! Om bătrân cu minte slabă, degeaba ai surit că atâta minte ai în cap, cât o găină-n cur, șoptea de sub masă mătușa Măria.
– Batăr o jumate, dacă un o litră Precisto! Dacă nu din prune de toamnă…
– Da un fârtai nu ți-ar fi bugât? spuse cu voce subțire, ca de copil, mătușa Măria.
Unchiul Fedea înlemni. Vru să fugă, dar frica i-a țintuit genunchi de podea. Cu ochii holbați la icoană, arăta ca nevasta biblicului Lot prefăcută într-un stâlp de sare. Nu putea nici să răsufle.
Dar frica încetul cu încetul începuse să dispară și unchiul își veni în fire. A înțeles totul. A zâmbit bucuros și certându-l cu degetul pe Pruncul din
brațele Maicii Domnului, a spus co o voce nespus de blândă:
– Tu copilașule, nu te băga în treburile celor mari, Maica Precista știe mai bine cât trebuie să-mi dea.