Acum ceva vreme un anumi personaj politic afirma o chestiune care a cam inflamat, pe motiv că ar fi cinică și anume că țara va fi scoasă din criză doar de popor. Lăsând deoparte speculațiile asupra nuanțelor acestui enunț, pur obiectiv cred că este o afirmație general valabilă, ridicând în atenție un aspect foarte sensibil și anume munca, în esență schimbarea percepției asupra acestei activități. Spun aspect foarte sensibil deoarece omul chiar va trebui să înceapă să muncească după legitățile câmpului muncii capitalist. Departe de mine gândul să spun că în vremurile comuniste și după românul nu a muncit, a muncit, însă după vechile norme și cutume împământenite, nu-i vina lui desigur, dar trebuie admis că era și încă este un câmp al muncii lipsit de cine știe ce productivitate, criteriile care încă îl guvernează sunt în general tot cele vechi, meritocrația și concurența sunt încă timide încercări. Acolo unde sunt mai răsărite, în privat în special, omul, chiar și mai tânăr, le percepe drept exploatare, persecuție etc, văzând în general munca tot după vechile optici, mai stai, mai fentezi, mai o bârfă, trece ziua.
Ei bine cred că vremea omului care făcea într-o lună piulițe cât un american într-un an, a cam trecut și este timpul să se facă odată regula clară, a avea serviciu este echivalent cu a munci. Pentru că nu trebuie ascuns faptul că vechea orânduire care s-a tot perpetuat a permis ca această congruență să fie doar în teorie, deformând omul, creându-i impresie că dacă doar pleacă și vine de la serviciu implicit și muncește de nu mai poate cu randament maxim. Nu vreau să par cinic, n-am nimic cu nimeni, dar mă tem că mulți dintre cei ce strigă ,,am muncit 35 de ani și acu...'', tare mă tem că 35 de ani doar au făcut drumul casă-serviciu-casă. Repet, e doar vina sistemului care a permis asta. Sistem care tot el trebuie să o corecteze. Desigur că-i cumplit de dificil să schimbi un mers al lucrurilor format în mai bine de 50 de ani, dar este imperios necesar, au trecut 20 de ani de când a căzut comunismul și omul românesc încă trăiește visând slujbe călduțe la stat, relaxate, ce mai, dulce sinecură și mai mult, considerând de multe ori că statul trebuie să-i dea ,,servici'', ,,servici bun'' și odihnitor. E o aiureală și mă tem că bezmeticul context al acestor 20 de ani de democrație nu numai că nu a însănătoșit atitudinea față de mucă, dar a degradat-o și mai mult, posibilitățile artificiale de înavuțire și de trai facil, cu regret o spun, a puturoșit și mai mult pe om.
Opinia mea este că actuala criză, dincolo de aspectul pur tehnic, reprezintă pentru multe țări din fostul bloc comunist și nu numai, pasul cel real spre capitalism și către condițiile lui, cele reale, de bunăstare, bazată pe muncă adevărată, susținută, cu simțul răspunderii, care interesează pe angajat cel puțin în aceiași măsură ca pe angajator, implementând în creierul omului ceea ce pe aici s-a spălat și anume faptul că TREBUIE să muncească mult și eficient. Asta e legea dură a lumii la care am aspirat, nu poți fi capitalist cu vechi mentalități, asta am fost acești 20 ani, în gândire și faptă, un hibrid care a mers din inerție între comunism și capitalism, nu numai noi, asociind doar teoretic serviciul cu munca. Dar sunt totuși optimist, am senzația că totuși încet, încet se instituie forțat de împrejurări starea de trezie, românul se dezmorțește, deja numărul celor cu două job-uri crește simțitor și nu-i exploatare, alții fac asta de 50 de ani. Produc. Îi dau dreptate personajului, munca, implicit poporul va aduce bunăstarea, sigur cu concursul politicului, dar asta-i altă latură, optica corectă asupra muncii e de căpătâi.
T.D.