Pe o vreme însorită de toamnă târzie, în care trandafirii din părculeț încântau privirile trecătorilor iar potăile moleșite le arătau amenințător dinții, nu era altceva mai vrednic de făcut decât o partidă de șah cu mai vechile cunoștințe, căci nici un om zdravăn la cap nu ar rata o astfel de ocazie. Firește că se găsiră atare persoane, șase la număr, cu mintea suficient de întreagă încât să se adune în jurul unei mese din beton, cu o tablă de șah deasupra.

Jucătorii își cântăreau îndelung mutările, după inteligența și vigilența fiecăruia, pentru că, la șah ca și în viață, totul depinde de partenerii de întrecere, de felul în care mută; o mișcare greșită le poate compromite victoria.
- Prietene, atenție, ...nebunul!, răcnește unul din jucători, poreclit „Maestrul”. Iar nebunul face cât toți pionii la un loc...
- Mucles mă, că mă strici la auz!, îl pune celălalt la punct, cu voce groasă, răgușită. ’Mi-ajunge cât țipă copiii de la blocul vecin... Mai încet!, repetă el apoi, neașteptat de... potolit. ...Îmi crapă capul, nu alta!, lămurește cel care răspundea la apelativul „Mahărul” ... Dureri de cap, amețeli... Cu ele mă trezesc în fiecare dimineață...
- Dacă te-ai trezi, fie și numai cu... una, lângă tine în pat, în fiecare dimineață, nu te-ai mai simți rău.
- Ha, ha, ha...

Amuzați, chibiții se întreceau în a face considerații, mai mult sau mai puțin bășcălioase, pe seama bolii:
- Domne, de la creier ți se trage! Tot așa... la nevastă-mea, oxigenare proastă... Dureri și amețeli... Dacă te intereresează, am eu leacul, un unguent eficient...
- Nț!, liniște îi trebuie. Și, nimic special, doar mai puține contraziceri și... mai puține conflicte...

- Șah la tură! Oho, ai rămas în pielea goală!..., zice răutăcios Maestrul.
- Nu există bătălii fără sacrificii și fără pierderi..., îi dă dreptate Meserie. Dar socot că n-o fi nebunu’ așa de negru...

- Se poate da șah la nebun?!, se întreabă un necunoscător într-ale șahului.
- Da. Cu sprijin la Curtea Constituțională..., îl ia careva peste picior.
- 2 nebuni, 2 nebuni, oh ooh, 2 nebuni, 2 nebuni, oh ooh..., cântă Ageamiul o melodie la modă, bătând ritmic în masă cu degetele.

- Of! Dacă nu m-ar durea capul așa de tare..., se vaită Maestrul.
- Domne, ai pisică în casă?, întreabă un chibiț, erijat în expert.
- Nevastă-mea mi-e de ajuns, vine imediat riposta, stârnind râsul.
- Ia-ți una... veritabilă, îl sfătuiește Expertul. Echilibrează... Pisica se hrănește cu energie negativă. La mine acasă, de câtă energie negativă are parte sărmana pisică, nici că-i mai trebuie mâncare... Se suie pe televizor, pe frigider, se agață de perdele până obosește și, apoi, toarce în brațe la nevastă-mea... Iară ea o ține în brațe ca să-i treacă durerea de cap...
- Mie, nu pisica mi se suie în cap, ci nevasta. Și nu-mi dispare durerea cu niciun chip.
- Ha, ha, ha...
- Râdeți- râdeți, dar purceaua e moartă în cocină...

- Ce faci, domne? Nebunul nu sare peste alte piese.

- Așadar, toată lumea se plânge de dureri de cap!
- Bine-bine, lucrul ăsta nu vă dă de gândit?
- Și... ce-ai vrea?!
- Dușmanii nevăzuți își fac de cap. Voiesc prin orice mijloace să controleze mintea omului. Uitați, mie îmi dau dureri permanente de cap. Uneori mai mici, alteori, insuportabile. Eu, care din fericire am auzul fin și urechea mea percepe până și vorbele rostite în șoaptă, îi aud cum uneltesc împotriva mea, a oamenilor în general. Îi aud. Nu se sfiesc în a batjocori în fel și chip lumea...

- Are dreptate, domnu’!, că nu vă mai știu numele, păi americanii, serviciile lor secrete nu spionează prin internet întreaga planetă?! Nu ascultă convorbirile șefilor de stat? Chiar și eu am o frică de moarte că aș fi urmărit de Servicii. Peste tot aud tot felul de zgomote. Pe acoperișul clădirii, în aer... Peste tot, agenți invizibili..., pe bună dreptate, diabolici...
- Și mie, de la o vreme încoace, mi se bate ochiul stâng ceva de speriat, și-mi lăcrimează chiar și atunci când nu mănânc ceapă, iar de când am mărit rația zilnică de cafea, pur și simplu nu mai pot dormi.

- Atenție! Îți iau calul.
- Ei, și ce? Rămân cu nebunul. Poate nu știi, nebunii câștigă în putere spre sfârșitul jocului, atunci când numărul de piese de pe tablă scade. În sensul că, pe o tablă goală, nebunul e activ pe două părți în același timp.

- 2 nebuni, 2 nebuni, oh ooh, 2 nebuni, 2 nebuni, oh ooh...

- Anormalii ăia mie îmi citesc gândurile. Însă eu le ascund bine, în cele mai adânci cute ale creierului, iar ei forează după ele ca americanii după gazele de șist.
- Ei bine, eu sunt atacat în toate zonele corpului: în zona capului cu arsuri, în măduva oaselor cu dureri, în vârful degetelor cu amorțeală și în cot cu furnicături. Ziua am coșmaruri, ca speriat de moarte, iar noaptea mă trezesc jos din pat, amenințat de un ștreang vorbitor: nu te las mă, nu te las nici mort!
- Măi! Frica e pentru cei slabi de înger. Cei tari merg la biserică, se roagă lui Dumnezeu, stropesc patul cu agheasme, se duc târâș-grăpiș la împărtășanie și se spovedesc până și pietrelor de pe marginea drumului. Astfel se păstrează tari.

- 2 nebuni, 2 nebuni ooo, 2 nebuni, 2 nebuni ooo...

- Există arme ultramoderne. Sunt folosite împotriva populației pentru a crea haos, frică, panică... Astfel, președinți și premieri ajung să-și dea la gioale, parlamentari să se urmărească chiar și prin veceuri. Intelectuali de prestigiu să se devoreze reciproc... Cu astfel de arme îi înnebunesc pe oamenii politici, pe conducători, îi asmut pe unii împotriva altora, îi fac să migreze de la un partid la altul, de la o culoare la alta...
- N-ai ce face! Numai în șah nebunul rămâne pe câmpuri de aceeași culoare, în politică el își schimbă culoarea!
- Cum ziceam, cu armele astea, cu radiații, se induc în om dureri, amețeli, gânduri necurate. Până și în somn îi pot fi controlate omului gândurile. Dușmanii ăștia nevăzuți sunt diabolici, îți intră în minte și privesc prin ochii tăi ca și cum ar privi prin ochean. În clipa asta, întreaga omenire se află sub scanare mentală, cu scopul de a fi pusă în sclavie.
- Mai ales proștii. În șah se sacrifică mai întâi pionii, iar în viață, prostimea. Viața ca și șahul este terenul deciziilor și al luptelor....

- 2 nebuni, 2 nebuni ooo, 2 nebuni, 2 nebuni ooo...

- Am un vecin care e agent sub acoperire, noaptea doarme făcut covrig și cu capul sub plapumă să nu fie văzut la față iar ziua umblă pe stradă cu pălăria pe ochi și umbrela deschisă, fie soare, fie ploaie. Misiunea lui e atât de secretă încât nimeni nu o știe, nici chiar el. Dar eu o știu. Și mai știu că și alții o știu. Dar aș vrea să știe și el că eu știu că el nu o știe dar că alții o știu.
- Și eu sunt persecutat de dușmani nevăzuți, invidioși pe calitățile mele. Poate credeți că sunt schizofrenic. Nicicum. Sunt sigur că cineva mă urmărește în permanență. Poate că este firesc, doar sunt o persoană importantă și sunt conștient de asta. Puternic sunt, bogat sunt, capabil ce să mai zic, aș putea revoluționa lumea dacă nu mi s-ar pune la tot pasul piedici...

- Și eu, ce să mai zic, eu cred că mi-au pus un microcip în creier. Mă enervez prea ușor și nu mai am răbdare cu nimeni. Și, mare păcat, am multe lucruri de făcut pe pământul ăsta. Treburi de nu le mai dau de cap...

***

Furați de febra jocului, amatorii de șah din micul părculeț amenajat în curtea spitalului nici nu simțiseră când o doamnă se apropiase grăbită de grupul lor, adresându-li-se pe un ton sever:
- Domnilor, vă rog, mergeți în saloane! Strângeți-vă lucrurile, ne mutăm. Din lipsă de fonduri, se închide spitalul.

- Se închid spitalele!, sări în sus unul din pacienți. Se închid spitalele!, repetă el în gura mare. Și țopăind într-un picior: Gătați cimitirele!...

Rând pe rând, în halate și pijamale ponosite, tineri și, cei mai mulți, bătrâni care mai de care sprijiniți în bastoane și cu papucii de plastic târșind pe asfalt, cu câte o bocceluță în mână, se mișcau greoi, nesiguri, în afara porților spitalului, către locul în care îi aștepta un autobuz vechi, hârbuit pe drumuri de țară. Iar la volan, unul pe nume... Napoleon.