agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 162 .



Scrisoare dintr-un loc perfect
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sorinucu ]

2025-02-08  | [This text should be read in romana]    | 



Aceasta este ultima scrisoare pe care ți-o scriu. Nu pentru că nu aș mai vrea dar din punct de vedere material nu voi putea să-ți mai scriu alta. Cerneala e scumpă, știm, și nici nu se mai fabrică penițele acelea care ungeau hârtia. Nu mai există caiete ca pe timpuri, foarte late și cu paginile de un alb indecent, ușor de rupt din cotor, fine ca o catifea. Timbrele s-au scumpit și ele enorm însă nu prea aș avea nevoie de ele și nici măcar de un plic să bag epistola asta când o voi fi terminat-o pentru că, de fapt, acum cu adevărat important e timpul, se termină și eu nu am început să-ți scriu toate lucrurile pe care trebuie să ți le spun, am nevoie de un efort imens să-mi mișc mâinile pentru a scoate din buzunar creionul bont și bucata de hârtie care nici nu știu cum au ajuns acolo. Mi-e greu și să încerc dar trebuie să reușesc, îmi va fi recompensată truda știind că-mi vei citi rândurile ca și cum ar fi primele, mai ții minte?, cele trimise din acel oraș îndepărtat al cărui nume l-am uitat. În plus, în această clipă ciudată parcă mi s-a șters totul din calculatorul memoriei din cauza lipsei de aer și a stresantei incomodități care, e drept, nu ar trebui să fie o problemă pentru noi într-un moment atât de important ca acesta. Deasemenea mă apasă și faptul că te deranjez pentru că va trebui să vii tu să iei scrisoarea, mie mi-e cam jenă să mă prezint la ușa ta cu cravata asta ieftină și cu acest costum negru ce nu mă reprezintă. Iartă-mă, de la început nu am făcut altceva decât să mă lamentez și sunt atâtea alte lucruri de care nu trebuie să te învinovățesc deloc dar ar fi trebuit să fii mai atentă, când m-ai văzut ultima oară în pat nu murisem ci dormeam mai adânc ca niciodată și ăia chiar în fața ta m-au aranjat și m-au băgat în acest sicriu din care îmi e groaznic să-ți scriu în primul rând pentru că nu am lumină și e foarte greu să țip în această poziție, sub metri cubi de pământ, fără suficient aer ca măcar să mă auzi când te rog să mă scoți de aici ca să-ți spun, în genunchi, că te iert.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!