- Tati, ce frumos se vede marea, strigă încântată Ana.
- Mda, are valuri!
- Iar cerul se îngemănează cu apa născând la orizonturi pete de culoare în soare…, șoptește Corina absentă.
- Ce-ar fi, dragele mele, să visați mai târziu. Mai exact după ce instalăm cortul. Umflați saltele și puteți merge la plajă. De restul mă ocup eu.
- Hai mami! Repede.
- Imediat, Ana… Iar spuma albă conturează la amiază nori voluptoși într-o perdea de valuri, își continuă Corina monologul poetic.
- Gata! Tati, saltele sunt umflate. Noi am plecat. Pa!

* * *

- Bună ziua. Numele meu este Pompiliu și stau la cortul ăla portocaliu, lângă poartă. Vă descurcați?
- Noroc. Sunt Costel și mulțumesc, mă descurc.
- Vă așezați lângă toalete, stiți nu?
- Păi, doar aici e umbră. Și apoi cine să ne deranjeze? Ziua se merge la plajă, iar noaptea se doarme.
- E! nu dorm chiar toți. De aceea noi am campat tocmai acolo.
- Cum adică noaptea nu dorm chiar toți?
- E sezonul roșiilor de grădină iar eu, de exemplu, mă balonez.
- Atunci nu mâncați.
- Ce vorbești dom’le?! Cum să nu mănânc? Știți câte vitamine conțin roșiile?
- Probabil că multe... Pe mine mă scuzați. Trebuie să ridic cortul până se întorc fetele de la plajă.
- Eu v-am anunțat, să n-avem vorbe…
- Despre?
- Despre gastrită.

- Pompiliu, vezi dragă unde-și instalează ăla cortul? îl întreabă nevastă-sa.
- L-am atenționat deja, Mirabela. Îl chemă Costel și e în concediu cu soția și cu aia mică și vorbăreață.
- Ãștia vor să-și petreacă o vară de neuitat lângă toaletă… Romantic, ce pot să zic. Auzi! Facem pariu pe cinci sute de mii că pleacă după prima noapte?
- După două, tu! Că-n prima e obosit și-o să doarmă tun.
- S-a făcut! Mamă soacră, vino să tai pariul.
- Acu’, acu’… Vai, mămică, n-am putut să mă odihnesc neam! din pricina greierilor. Þârâie toată noaptea, se vaită bătrâna.
- Dormi și mata ziua, că la plajă tot nu mergi.
- Nici așa nu-i bine, Pompiliu. Ziua strigă nenorocitele astea de gâște, ale vecinului. Și măgarii.
- Foxi! Foxi, lasă-l pe domnu’ Costel în pace! Foxi!! strigă deodată Mirabela.
- Doamnă, perforează folia cortului!
- Foxi! Așa fetiță, cuminte. Deschide gurița. Gata! Eu sunt doamna Mirabela, soția domnului Pompiliu. Rahat!
- Ce-i dragă? se interesează apatic Pompiliu.
- Era să-mi luxez încheietura din cauza papucilor ăștia! S-a rupt barețica... Pompiliu, ia uite dragă acolo!
- Unde?
- Uite la javra aia! O curtează pe Foxi, tu.
- Marș! Potaia dracului! Marș! îl alungă Pompiliu pe nepoftit.
- Mămică, sculați-l pe Tudorel că-i târziu și n-o să mai doarmă la noapte, își dă cu părerea bătrâna scărpinându-și alene piciorul pișcat de-un țânțar.
- Abia dimineață s-a culcat puișorul. Tudore, scoală mă’! Scoală, că zice mă-ta! strigă Pompiliu la cortul nemișcat al juniorului.
- Nu eu, dragă, mamai-ta a zis! Domnul Costel, ați terminat de pus cortul? se interesă Mirabela în drum spre duș.
- Mda.
- Știți că nu-i locul cel mai bun.
- Știu, m-a informat domnul Pompiliu. Noaptea se balonează.
- Să nu exagerăm, de vreo două-trei ori pe noapte…, și numai când mănâncă roșii. N-aș vrea să polenizăm din pricina asta.
- Cum? Nu, credeți-mă, nici eu. N-am nici o intenție.
- M-am liniștit. Domnul Costel, vreau să fac un duș, ma ajutați?
- Desigur.
- Þineți de perdea. Foxi cum vede pe cineva în cabină, cum vine și trage de ea.
- De perdea? Dar ce are cățelul?
- E cățelușă și e în călduri. Știți cum e…
- Aproximativ. Au! Na, c-a și venit. Marș! Potolește-te. Ce mârâie, doamnă…, și ce dinți are!
- Ce faci, dom’le?! Þine bine perdeaua aia! Uite c-a luat-o… Acum ce te holbezi la mine? Pompiliu!!
- Mă iertați, eu plec la plajă. La revedere.

* * *

- Tati, ai pus cortul? întreabă Ana întinsă pe nisipul fierbinte.
- Am pus cortul!
- De ce te răstești, dragă, la copil? De ce ești îmbufnat? se interesă Corina.
- M-au enervat vecinii.
- Deja? Suntem în concediu, e liniște, suntem la mare, pescăruși, valuri, soare…
- Căței în călduri, bunicuțe nedormite, nepoței, Mirabele, gastrite…
- Hai să mâncăm ceva și apoi te culci. Ești după drum și ești nervos.

* * *

- Tati, ce frumoasă noapte! Ce de greieri și broscuțe…
- Priviți Carul Mare! Și uite, luna tocmai răsare ca o mireasă timidă, sfioasă, se oprește în mijlocul drumului Corina și arată spre cer.
- Dragă, aici luna întotdeauna e roșie la răsărit.
- Iar parfumul ierbii proaspăt cosite îți răscolește visele frumoase cu flori de câmp și maci unduiți de vânt…
- Așa e, mami! Parcă am fi la munte.
- E deodorantul de la toaletă, spune Costel și deschide cortul.
- Ce prozaic!
- Ești vulgar, tati!
- Ascultați! Pescărușii strigă în noapte, ca o chemare într-un ecou frânt, dor nestins de lumină și soare, albe scântei pe cer întunecat de nor…
- Corina, zău, sunt macaralele din port. Dar ai și tu dreptate: la mare pescărușii imită scârțâitul macaralelor, iar în București strigătul ciorilor. Sunt aidoma papagalilor.
- Tati, asta ce-a fost?
- Măgarul vecinului. Așa fac ei… Dimineață o sa-i vezi și gâstele.
- Of Costele, nu ești deloc romantic.
- Așa e, tati.
- Mi-e somn. Noapte bună.

- Tatii!! A explodat ceva chiar aici, lângă noi!
- Ce? Ce-a făcut? Liniștiți-vă, sunt artificii de ziua marinei.
- Nu-s artificii. Ele fac bum! și apoi poc! Asta a făcut doar bum, susține Corina.
- Atunci să așteptăm în liniște pocul…
- Tati, nu vine pocul!
- Bine, ies să văd cine e. Alo! E cineva aici?
- Ssst! Mai încet, dom’le, că trezești lumea. Sunt eu, Pompiliu.
- A! Scuzați. Gata fetelor, la culcare! Nu-s artificii, e vecinul care a mâncat roșii.
- Și?
- Și?
- Și s-a balonat. Iar nevastă-sa, Mirabela, nu vrea să polenizeze cu noi.
- Poate cu tine! E draguță?
- Cine?
- Mirabela.
- Nu știu, somn ușor.

- Tati!! Iar explodează vecinul!
- Ce? Mirabela a spus că numai de două-trei ori pe noapte, uneori. Și nu vrea să…
- Polemizeze, deșteptule! Știm! Tu doar la prostii te gândești…

* * *

- Tati, mami! Bună dimineața. Puturoșilor, haideți la plajă!
- Iah! Ce noapte!
- De coșmar!
- Costel, Ana. Mai rămâneți un pic în cort, merg eu prima la duș.
- Corina, să ții bine perdeaua c-o fură Foxi.
- Cine?
- Foxi… Eu mai dorm puțin.


- Costele!! Un câine a luat perdeaua!
- Ssst! Trezești vecinii… E cățelușă și e în călduri. Nu mușcă.
- Vino baremi să ții prosopul!
- Doamnă, lăsați-mă să vă ajut. D-asta sunt buni vecinii…
- Pleacă, domnule. Nu vezi că-s dezbrăcată?!
- Și soțul dvs. a ținut prosopul Mirabelei… Să nu polenizăm, vă rog. V-am deranjat cumva azi-noapte? Am servit la Turist o salată dobrogeană bunăă…, și-am fost puțin balonat. De la roșii.
- Pompiliu! Pompiliu!!
- Ce-i, dragă?
- Javra!
- Cine, Băiețel?
- Da, Băiețel o rușinează pe Foxi în verandă. Pe perdeaua de la cabină…
- Ptiu! Acum ce ne facem? Vezi, doamnă! Vezi, dacă n-ai grijă de perdea când faci duș? Și v-ați mai pus cortul și lângă toaletă să nu aibe omul un pic de intimitate! Fir-ați ai dracu’ de bucureșteni!