O simplă zi cu soare roșu tremurat de asfințit. Un soare cald, ca și chipul meu. Prin minte-mi mai tropăie frunzele toamnelor, mocnind dinspre copilărie.Prin inima mai port steaguri... Prin tine au trecut mii de săgeți, mai albe,mai adânci,mai călătoare. Numai eu stau pe marginea patului și mă uit, ca întotdeauna de altfel, către geamul mare, fără perdele. Dincolo, un tei imens, care poartă vocea lui Eminescu între luminile lui, mă privește. Aduc șervețelul pufos către gură. Încă mi-e somn! Brambureala din fiecare zi nu-mi dă voie să descifrez sunetele calde ale frunzelor de-afară. Copilul nu mai aruncă cu lucrurile prin casă,nici nu mai hrănește cu ziare aparatele electronice.Copilul.. cică a mai crescut...merge la școală! În fiecare dimineață nu are habar ce ore are(deși orarul este aproape identic...deh, nu mai sunt vremurile de demult...), nu știe dacă are toate cărțile,
caietele, creioanele, culorile,cariocile,pixurile și...unicul stilou care tronează veșnic aiurea la sfârșitul tuturor orelor...
Nu știe cu ce să se îmbrace, nici dacă trebuie să aibă sau nu ciorapi și...mai presus de orice...la ce s-au inventat codițele?
Dar astăzi e liniște, e Duminică! Nu tu școală,nu tu ceartă, nu tu aspiratoare, nu tu pregătiri de mic dejun într-o fugă...
Ar trebui să mă ridic din afurisitul ăsta de pat, să arunc cu apă pe față, să fiu model de...
Dar stau în continuare lipită de cearceaful ce poartă jocul alb-albastru al unduirilor de mare...
Nu mă duc la Biserică! Nu am nimic cu Domnul, nici cu îngerii Lui...Dar eu nu pot astăzi să mă trezesc, nici nu vreau. Cineva deschide geamul. Afară miroase risipitor a iarnă. Mie-mi place zăpada! Și-mi plac frunzele și-mi place să trăiesc și...
Nu-mi sun astăzi nici fratele, nici pe tata (prea muncește săracu'...să uite)...
Astăzi nu sunt femeie, nu sunt mamă,nu sunt creștină...Ce a mai rămas?
Gospodină n-am fost niciodată!!! Nu voi reuși oricât aș încerca. Bine că nu mor de foame cei din jurul meu...
Un avion parcă astăzi a invatat să zboare...Huruie... Brr!
Mă întorc la pijamaua mea albastră, la picioarele care refuză să intre în papucii albaștri și..."blănoși", cum ar spune Alina.
Ssst! Mă voi strecura din nou în pat și voi dormi...
Nu-i așa că nu m-a văzut nimeni?