'Doar un pescăruș...nimic decât o banală pasăre!'...acesta era gândul care mă înabușa mai tare decât soarele torid al unei zile de vară.
Simt cum mi se frâng aripile în fața cruzimii destinului.El singur știe cu ce scop m-a întrupat într-o ființa al cărei singur țel este supraviețuirea. Măcar de ar fi fost egoist și nu-mi dăruia si rațiune.Daca mi-ar fi dat de ales, preferam soarta monotonă a unei mașinării supusă zilnic acelorași îndeletniciri.La urma urmei, nu ne deosebesc multe.
Deseori am avut ispita de a lăsa marea să mă cufunde pe veci in adâncul ei. În fond, ce aș avea de pierdut? Totuși, ceva mă împiedica să o fac. Bănuiam ca este teama de necunoscut...asta până într-o zi când, lăsând vorbă stolului că plec după hrană...am cedat.
Ajuns deasupra apei, m-am avântat și, cu ochii întredeschiși, m-am năpustit asupra ei.Deși părea un procedeu simplu, mii de emoții mă încercau.Am crestat apa cu puterea unui fulger.Eram înfiorat până la ultima pană. Picioarele înțepenite tindeau parcă să încetinească adâncirea. Inima pulsa puternic, gata sa imi părăsească trupul.Emoțiile au fost însa repede date uitării, căci sentimente noi mă încercau. O fracțiune de secundă a fost suficient sa retrăiesc toate prin câte am trecut.Chipul dulce al mamei, joaca fără griji a copilăriei, momentele petrecute cu frații si ceilalți membrii ai stolului, primul zbor, primul pește prins...toate jonglau in mintea mea și îmi impovărau sufletul.Brusc, viața a căpătat un sens, unul foarte important.
Prima reacție a fost să încerc să inversez sensul in care ma îndreptam, pentru a ma salva. Însă era in zadar, căci aveam o viteză mult prea mare.După nenumărate încercări, am decis să mă resemnez.
Am deschis ochii, încercând să schițez un ultim portret al vieții care îmi devenea din ce în ce mai dragă. Preocupat de stările lăuntrice, nu am dat atenție micului paradis ce roia in jurul meu. Bancuri de pești de felurite culorile se întreceau în acrobații, broscuțe cu carapacea verzulie croșetau de zor alcătuind covorașe din algele prezente pretutindeni, caii de mare exersau săritura peste crabi.
O lovitura puternica m-a sustras din acea lume de vis. Fără îndoială era moartea cu nesfârșita ei ignoranță...am închis pleoapele și m-am lăsat în voia sorții...simțeam cum o aripă ocrotitoare a pus amprenta asupra mea, legănându-mă într-un somn dulce...
M-am trezit pe înserate, când, aflat pe țărm, simțeam cum o vietate îmi străpunge aripa.
...
Au trecut ani buni de atunci...iar viața mea e cu totul alta.Acum sunt rare clipele când mai reflectez asupra sensului acesteia.M-am perfecționat în metode de zbor, am colindat lumea întreagă în compania îndrăgitului stol, am vizitat locuri impresionante...și am trăit o frumoasă poveste de iubire cu frumoasa balenă salvatoare, de care m-am idragostit profund.