Locul întâlnirii de azi era clar și nu prea.
„Vin să te iau de acasă...” — îi spusese el după ce conveniseră întâlnirea pentru sâmbăta asta, la ora douăsprezece.
Folosise expresia la modă business lunch, iar Ana, după o scurtă ezitare, acceptase.
Numai că acum, el nu știa exact la ce intrare a blocului să se posteze în așteptarea ei. O sună pe mobil și se lămuri, deși ar fi trebuit să-și dea seama de la început. Erau două intrări și, așa cum se întâmplă de obicei, el o nimerise p-ailaltă.
Nu peste mult timp apăru și ea.
După îndeplinirea ritualului de sărutat mâna — fiind în continuare frig, chiar că sărutatul mâinii în stradă declanșa un întreg ritual: mutat poșeta din mâna dreaptă în mâna stângă, scos mănușa din mâna dreaptă, luat mânuța dreaptă în mâna lui dreaptă, pupat mânuța dreaptă, descleștat mâinile drepte, pus mănușa la loc, pus poșeta la loc și gata — porniră.

Locul ales de el nu era prea departe.
Erau de străbătut vreo cinci-șase sute de metri printr-o zonă centrală a Bucureștilor vechi, mai deloc recondiționată și de aceea cu un aer destul de ofensator la adresa unui prezent ce se străduia să impună un cu totul alt nivel al pretențiilor.
Străduțe înguste, vag asfaltate, străjuite de clădiri vechi, cea mai mare parte dintre ele aflate într-o vizibilă stare de degradare. Ici și colo se mai putea vedea și câte o casă renovată și rar se contura profilul sfidător al vreunei clădiri noi, aflată într-un inevitabil dezacord arhitectural cu celelalte.
Pavajul deteriorat al trotuarelor și-așa greu accesibile din cauza autoturismelor parcate care pe unde, crea dificultăți reale de deplasare, îndeosebi iarna, când gheața și băltoacele erau prezente la tot pasul.
Iar acum era iarnă, chiar dacă gerul mai slăbise în intensitate.

Ea întrebase, firesc, unde urmează să meargă, el îi spusese, iar acum ajunseseră la locul cu pricina, crama Culmea Veche de pe strada cu același nume.
În timp ce coborau treptele spre cramă, el îi dădu câteva detalii despre locație.
Se inaugurase înspre finalul verii trecute și el o frecventase din toamnă până acum de cel puțin zece ori, ceea ce însemna că nu fusese dezamăgit încă. O perioadă de câteva luni, pentru atragerea și formarea clientelei, aici, la orele prânzului, se practicase tactica prețului la jumătate față de listă, mai puțin pentru băuturi. Asta făcuse ca-n unele dăți, când nimerise în acea perioadă atractivă a zilei, să aibă unele emoții în ce privea găsirea unei mese libere.
Acum însă n-avea de ce să-și facă niciun fel de griji, ei fiind chiar primii care începeau să populeze localul.
Teoria alegerii locului atingea în acest caz gradul maxim de aplicare... — remarcase el.
La fel ca și într-o sală goală de cinematograf sau într-un autobuz gol, unde te hotărăști mai greu pe ce loc să te așezi, avându-le pe toate la dispoziție. O faci într-un târziu, niciodată sigur că l-ai ales pe cel mai bun, (la care, în calitate de primul venit aveai tot dreptul, nu-i așa?) rămânând pentru o vreme cu un sentiment de strângere de inimă că atunci când vei depista, în sfârșit, adevăratul loc bun, acela va fi fost deja ocupat de altcineva...