Bagabontul se lecuise de extragerea radacinilor patratoase intr-o vineri, cand tot satul Cetate, motaia sub arsita amiezii, la umbra unui dud, intre macatele din camera de la strada sau in bucataria de vara, cu talpile murdare de pamant. O lasase pe batrana pe dormeza din bucatarie, sforaind. Gainile cautau apa. Parul lui DoDu incepea sa creasca si sa devina cret, lucru care il enerva oarecum, voia dintr-odata sa arate bine. Nu isi putea explica asta prea bine si nici nu si-ar fi pierdut vremea cu asta, dar se trezi holbandu-se in ciobul de oglinda atarnat afara, pe prispa si in care probabil se radea candva un barbat. Incerca sa isi aranjeze cararea si sa ii dea o forma. Apoi incepu sa cotrobaie prin magazia batranei careia ii spunea mama atunci cand se asezau la masa de Paste sau de Craciun. Cauta orice fel de ustensile care l-ar putea ajuta in extragerea radacinilor patratoase. Era putin nedumerit, nu prea stia cum va proceda, mai ales ca Ana sustinea ca se extrag din numere, probabil ca ea va tine numerele in timp ce el va extrage. Sau invers. Nu se intrebase nici ce va face cu ele, cu radacinile odata extrase, dar probabil ca le va aduce acasa batranei, asa cum ii mai aducea ouale furate sau chiar ce primea de la unul de la altul de prin sat, cand le taia lemnele sau le aducea apa. Avea, pe buna dreptate, faima de vagabond. Se mai uita odata in oglinda si isi zambi, prea o spuneau multi ca sa nu aiba dreptate. II veni in nari mirosul de salcam al fetei si asta il irita din nou, era atat de alba… Ca florile de salcam. Si mirosea frumos de cate ori vorbea cu ea. Nu semana cu niciuna din fetele pe care le vazuse pe aici. Si nici cu tiganca batrana care ii aratase intr-o zi ce inseamna sa fii barbat si ce poti face cand te simti “indeajuns de tare”. Era barbat. Si asta o stiau toti, mai ales cand il priveau cu teama. Dar si cu fascinatie. Doar Anei nu ii era teama. Ea il privea mereu cu ochii aceia mari, mirati si explicativi. Nu se gasea niciodata in incurcatura, bineinteles , avea o gaselnita noua, cica din cauza agariciului. La naiba cu agariciul asta! Prea le stia pe toate. Cum sa recunoasca faptul ca desi este vagabond, respectat de toti si de la o vreme barbat- si putea dovedi asta oricand- nu stie nici macar ce este acela un agarici?

Gaga l-a prins sarind gardul lui nea Tache- cobzarul. Balele ii curgeau ca de obicei peste burta prafuita, de nemancat. Ochii ii straluceau a curiozitate:
- Nu te-am mai vazut prin sat, Bagabontule! Zoresti undeva ?
In timp ce ii vorbea ii cerceta ustensilele.
- Ce faci cu sapaliga aia, Bagabontule? Plivesti flori?
DoDu era cam grabit, dar nu putea sa il lase pe Gaga sa creada ca el, vagabondul, se poarta ca un fatalau si merge la extras de radacini patratoase. Oricum Gaga nu stia nimic despre numere, dar despre radacinile lor nici atat.
- Eu sunt barbat, nu carpa, zise el, crezand ca ii inchide gura prostului.
- Cum esti barbat mai Bagabontule, asa dintr-odata, ca eu te stiu barbat de mult?
- Ce stii tu? Suiera Bagabontul mandru si dadu se plece.
Gaga simtea ca e rost de o poveste noua, din acelea pe care DoDu le scotea din traista si I le lasa lui la rumegat.
- Nu imi spui si mie?
- Ce sa spun? Se rasti Bagabontul. Cum te faci barbat? Pai ca sa fii barbat iti trebuie o femeie, mai prapaditule, unde poti gasi tu una?
- Da’ tu pe cine ai gasit? Se ratoi Gaga.
- Eu nu am cautat-o, m-a gasit ea pe mine .
Gaga se oprise sprijinit de ulucile groase si respira greu. Cum vine asta? Intr-o zi te cauta o femeie si te face barbat ? Pe el de ce nu il gasise nimeni? In afara, bineinteles de Artagoasa care il gasise acum multi ani, parasit intr-un grajd si il luase de acolo din mila ca sa il creasca in alt grajd, cel din coliba prapadita de langa pod. Fara animale, doar el si Artagoasa cu matele chioraind vesnic de foame si pantalonii carpiti in fund.
- Imi spui DoDule cum te-a gasit?
Bagabontul se grabea sa ii arate Anei ca poate scoate radacini din numere, dar nu putea sa nu ii istoriseasca lui Gaga cum il facuse pe el tiganca cea batrana barbat . DoDu obisnuia sa ii priveasca pe costorari din porumb. Il fascinau de fiecare data. Copiii umblau goi cat era ziua de mare, fugarind gastele sau balacindu-se in baltile cu mocirla impreuna cu purceii scroafelor. Caii pasteau in apropiere, nestingheriti. Seara se aprindeau focurile si se incingea dansul . Tigancile tinere aveau talpile roz, iar salbele tresaltau pe piepturile fierbinti pe care le muscau apoi tiganii, iar cand se stingeau focurile se tranteau unii pe altii, scotand niste sunete animalice care la inceput il speriau, dar apoi il atrageau intr-un mod ciudat si neinteles.Lumina lunii se rasfrangea pe pulpele ciocolatii ale tigancilor iar in momentul ala ii venea sa o rupa la fuga prin porumb si sa urle, sa mugeasca asa cum faceau taurii, caii si porcii, nu mai stia de el pentru cateva secunde, I se intampla ceva neobisnuit in pantalonii de trening vesnic gauriti si ii trebuiau cateva minute de stat pe ciuci, in porumb, ca sa isi revina. Asa il gasise odata tiganca cea batrana, cu mainile in pantaloni si ochii cascati inspre corturi. Nu mai stia cum sa o rupa la fuga, dar in loc de asta statuse nemiscat, ca si cum I-ar fi fost teama sa nu il ia la bataie sau sa il ia din fata spectacolului cu care se desfata pana toamna tarziu, cand plecau tiganii din Cetate.
Tiganca il privise insa intr-un mod ciudat, ca si cum stia despre el, la ce se uitase pana atunci, chiar si despre pantalonii lui uzi.
- Vrei sa te invete baba cum sa nu te mai doara acolo ? Sa te faca barbat ?
Orice ar fi insemnand asta, trebuia facut, pentru ca nu se mai putea opri. Voia sa stie.
Pana la urma a invatat, cu fata la luna, strigand ca apucat de streche, ce inseamna sa fii barbat. Si a fugit rusinat, cat il tineau picioarele.
- Nu-I usor, Gaga, nu-I usor! Te doare, uite aici te doare , si arata capul, cu degetul mare, ca si cum s-ar fi impuscat.
Gaga nu mai respira de emotie. In cap? I se invalmasau in minte scene, intrebari , se invartea un carusel, dar nu din cele pe care le simtise pana acum, ascultand povestile vagabondului, ceva diferit, ceva nestapanit. Gafaia.
- bagabontule, ma inveti si pe mine?
- Pe tine te va invata o sirena, lasa ca vorbesc eu cu una, cand mai merg la mare.
Gaga avea sa il astepte pe loc, toata viata daca era nevoie. Intelesese dintr-odata si ce este acela un vagabond: un fel de haiduc care stie mult, caruia I se intampla multe si pe care il cauta femeile, singure. Daca ar fi putut si el deveni haiduc, intr-o zi…

Bagabontul o zbughi apoi, ca sa fie sigur ca o mai prinde pe Ana, sub dud, cu caietele de scoala pe genunchi. Incerca sa isi faca si un fel de plan care sa il ajute. Se gandi si la agarici. Poate chiar avea si el nevoie de unul. L-ar fi invatat acum cum se scot radacinile patratoase. Ajunse la dudul ce batran in cateva minute. Ana era inca acolo. Se aseza langa ea in tacere, asteptand cu uneltele risipite pe jos.
Ana stia de la bunica un lucru sigur:
- Sa te feresti de bagabonti!
Iar bagabontului ii scaparau acum ochii in mod neobisnuit desi statea cuminte, pe jos, aproape de picioarele ei. Avea parul aranjat intr-o parte si tacea. Vazu apoi si uneltele. I-a promis cu o saptamana in urma ca ii va arata si lui cum se extrage radicalul. Dar ce facea cu sapaliga? Agariciul o ajuta si de data asta. Izbucni in ras.
-Radacinile patrate se extrag cu creionul si cu mintea, DoDule, nu cu sapaliga. Daca vrei iti imprumut agariciul, pentru o vreme, te va ajuta la ce vrei tu.
Pe Dodu povestea asta cu agariciul il scotea deja din sarite. Adica el nu era in stare de nimic? El era, la urma urmei, barbat. Agariciul asta ce era ?

Se ridicase mai apoi in picioare, furios. Da, avea sa il omoare pe agarici, avea sapaliga, dalta , rindeaua. Si era barbat.
- Unde este agariciul, spune-mi !
Ana stia ca iara avea sa dea cu batul in balta. Si ii venea sa planga de ciuda. Nu pentru ca ea nu ar fi fost in stare sa il apere pe agarici. Ci pentru ca a crezut, o vreme ca il poate imblanzi pe Vagabond. Agariciul se putea apara si singur, oricum DoDu nu stia unde sa il gaseasca, ea il tinea inca in san. Dar un vagabond ca DoDu nu se mai putea imblanzi. Ochii Bagabontului scaparau, erau ca si carbunii incinsi. Nu ii mai vazuse asa de cand cu bataia lor surda din miriste. Dar acum nu ii era teama, avea agariciul. Si mai avea ceva: Il putea privi intr-un fel anume, linistit, care il dezarma pe vagabond. Il putea privi direct in ochii aceia de carbune si alunga, tot asa cum putea sa il cheme cateodata, tacand. Il atinse cu privirea de caprioara, nu speriata de vanator , putin mirata si, mai presus de toate, neinfranta . Stia ca I va parea rau pentru intentia de a-I omori agariciul, ca va tasni in padure acoperit de rusine si poate va plange. Dar nu fugea si nu ii era rusine. Ramasese cu sapaliga in aer, la jumatatea gestului, fara sa mai inteleaga nimic. Razboinicul din el se topise automat sau a dat bir cu fugitii? In loc sa se repeada la agarici si sa ii dea lovitura finala simtea o nevoie irezistibila de a lua fata asta in brate si a o scutura de florile de salcam de pe maini, de pe obraji, de pe picioare, de pe toata pielea si sa isi vare nasul acolo, intre petale, sa miroasa.

Ana il privea bland, ca un miel inainte de taiere. I se facu mila de ea si fugi .

-