agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-11 | [This text should be read in romana] |
Pare destul de limpede ca poetul, in implinirea sa, trece, asemeni oricarui om care se implineste, sau, mai larg, asemeneni oricarei entitati care se dezvolta, prin mai multe virste – in cazul nostru : virste poetice. Si, la fel de clar ne apare faptul ca pe masura ce inainteaza, relatia poetului cu stilul (spunem asa deocamdata, urmind apoi sa discutam asupra acestui concept) se schimba, se schimba punctele de vedere, modul in care se raporteaza unul la celalalt, se schimba continuturile conceptelor chiar.
E clasica de-acum imaginea dezvoltarii in trei trepte, cu toate nuantele si instantele ei particulare : copilarie-maturitate-batrinete, teza-antiteza-sinteza, curba ciclului de viata al unui produs in teoria economica etc. Sa incadram dar si poetul in cadrul acesta (nu vedem de ce n-am face-o) si sa admitem ca si poetul, in dezvoltarea lui cunoaste, in mare, trei etape. Legindu-le intim de problema stilului, ele ne vor aparea in felul urmator : virsta la care poetul isi cauta stilul, in care bijbiie si isi doreste un stil propriu, virsta la care poetul are un stil propriu, creaza opere de valoare si deja incepe sa simta nevoia pentru altceva si virsta, inevitabila din pacate, dar fireasca, la care poetul creaza din inertie. Desgur, acesta este numai tabloul general, deoarece, privit mai indeaproape, el arata oarecum altfel. Am raportat dezvoltarea poetului doar la problema relatiei lui cu stilul, insa virsta unui poet inseamna doar atit? Sau, altfel formulat, putem ascunde in aceast concept de “stil” o serie atit de larga de realitati astfel incit sa ne ajute sa aproximam cu destula certitudine stadiul dezvoltarii unui poet la un moment dat? Sa procedam deci la un demers teoretic, sustinut de exemple, demers care, chiar daca nu va da un raspuns categoric, macar va contura anumite aspecte si va clarifica un punct de vedere de pe seama caruia s-ar putea trage beneficii teoretice si mai ales practice in ceea ce priveste actul poeziei. 1. Prima virsta poetica : cel care isi cauta stilul Ne-am putea imagina, pentru a schimba putin tonalitatea sobra a rindurilor de pina acum, pe cei aflati la aceasta virsta poetica, “viitorii poeti”, “poetii in devenire”, asemeni indecisilor care, la intrarea in infernului dantesc, fugaresc fara odihna un steag pe care nu-l vor prinde niciodata. Asta doar la prima vedere, caci revenind cu picioarele pe pamint, devine clar atit pentru autorul rindurilor de fata, cit si pentru cei care-l asculta, ca unii dintre ei vor prinde flamura intitulata poezie, “stil”. {nsa un stil nu se capata fara experienta, asa ca, pina sa aibe un stil propriu, majoritatea trec prin diferie etape, in care tatoneaza stilul unui autor celebru. Unul il imita pe Nichita stamescu, altul pe Bacovia, Nichita insusi l-a imitat la inceput pe Blaga sau pe Arghezi etc. Si, evident, e bine ca se intimpla asta. Aceste tatonari largesc orizontul, dezvolta expresia, tonalitatea, imbogatesc vocabularul poetic, formeaza viziunea, ascut simtul. Nu e nici un rau a scrie in stilul altuia, unii practica asta chiar si la maturitate, prin scrieri in genul “Poeti poetizati” insa majoritatea o practica in prima faza. Acesta e inceputul, pentru ca apoi incepe sa se simta diferenta. Se spune ca o definitie corecta trebuie sa precizeze un gen proxim si o diferenta distala. {n tabloul nostru a aparut un gen proxim, ba chiar nu numai unul, ci mai multe – contradictia in aceasta faza nu este un semn de incorectitudine, ci, din contra, de imaginatie, de nevoie crescuta de timbru, de tonaliate, de note, de nuante – bogatie interioara adica. Dar diferentierea fata de maestri, fata de ideile sub semnul carora s-a nascut poetul incepe din ce in ce mai mult sa-si faca simtita prezenta. Viitorul poet, fata de restul care vor ramine aici, vrea altceva, nu mai e multumit de modelele de pina acum. Citeste lucruri cit mai variate, depaseste nivelul contemporanilor lui, cauta idei indraznete, simte ca timpul e strimt, ca se sufoca. Simptome din aceasta gama il insotesc, iar sensul lor e unul clar : incepe sa se formeze o constiinta poetica - avem de-a face deja cu un poet potential, cu un poet nedezvoltat inca, cu un poet “in nuce”. Cum se infatiseaza celui aflat la aceasta virsta poetica problema stilului? Cred ca avem de-a face cu un stil mai mult formal, cu un stil mai mult exterior, constind mai ales din imagini insolite, ritmuri bizare, limbaj aparte etc. Desigur, coloana vertebrala ii este asigurata de acea constiinta poetica “in nuce” , insa nu este un deplina, una interiorizata, ci una mai de suprafata. Cam asa s-ar putea infatisa primul aspect al notiunii de stil, care, datorita faptului ca se diferentieaza intr-un mod destul de puternic de celalalt aspect al aceleiasi notinuti, l-am putea numi “primul stil”. Primul stil este acela care apartine prin excelenta tatonarii, figurii de stil, limbajului, ritmului, inovatiei formale etc. Este stilul spre care nazuieste cel care nu l-a cunoscut inca, e stilul care sa asigure afirmarea viitorului poet in modul cel mai scurt si mai pregnant cu putinta. Intuitia tineretii varsa destula forta in el pentru a mai avea, deocamdata, nevoie de o constiita poetica matura, afirmata si perfect manifesta. 2. A doua virsta poetica : cel care si-a gasit stilul si cauta spre altceva Cel caresi-a format un stil propriu a ajuns deja la o anumita aturitate poetica. El are conturat oaresicum un anumit vocabular propriu, o anumita gama de imagini, adauga celor exprimate o coloratura aparte, deja putem distinge o poezie de-a lui de alta. Procesul dezvoltarii aduce cu el rafinarea : detaliul incepe sa intereseze din ce in ce mai mult, subtilitatea isi face simtita prezenta, arta este din ce in ce mai mult la ea acasa. Poezia sa se apropie de acel ideal care spune despre ea ca este un rafinament, un ceva aparte, poezia are greutate si poetul pare conturat de-a binelea acum. Poetul, adica, si deja aceasta sintagma incepe sa capete greutatea necesara, constiinta poetica. Din ce pn ce mai clar celul ajuns aici ca nu poate exista poezie mare in absenta unei constiinte pe masura. Deja inovatiile formale incep sa fie tratate cu gradul de indiferenta necesar, avangarda nu mai incita in aceeasi masura, vechiul concept asupra stiului incepe sa se erodeze. O data avut primul stil, poetii adevarati incearca sa scape de el. Destul de transanata, insa adevarata aceasta formulare. Stilul, in felul in care ei si-l imaginau la prima lor virsta poetica, incepe sa devina, din izvor al expresiei poetice pina nu demult, sursa de inhibare, de constringere, caci constiinta poetica isi cere dreptul inaintea imaginii. Si cum, pentru primul stil elemente ca imaginea sau limbajul erau fundamentale, conceptul incepe, la adevaratii poeti sa faca loc altuia, revarsind asupra aceleiasi notiuni o noua lumina : avem acum de-a face cu “cel de-al doilea stil”. Sa precizam pentru unii ca nu e vorba de lucruri absolut diferite, ci de un acelasi lucru luminat insa atit de diferit sub raportul semnificatilor sale, incit parca e altul. Si pina la un anumit punct, se poate justifica aici butada : “marele poet e cel fara stil”, pentru ca ne referim la primul stil, cel perimat, nu la al doilea stil. Istoria poeziei cunoaste, mai ales in ultima vreme, poeti care s-au remarcat in mod esential prin inovatii poetice. Ne putem intreba : acesti poeti (cum sunt suprarealistii, de pilda), cum vor putea ei inainta la o noua virsta poetica, cind pentru ei inovatia e totul? Si tot istoria ne da raspunsul : poetii marilor inovatii la prima virsa pot deveni mari slefuitori la a doua. Ei sunt singurii care au sansa de a nu fi retinuti doar intr-o antologie de avangarda, ci in volume separate. Acesta e cazul lui Tristan Tzara sau Gellu Naum, spre exemplu. Cautarea celui de-al doilea stil este caracteristica maturitatii poetice, cum cautarea primului stil este trasatura fundamentala a tineretii poetice. Unii poeti gasesc cel de-al doilea stil, altii nu. A treia virsta poetica nu este conditionata insa de gasirea celui de-al doilea stil poetic, ci alt element ii constituie scheletul. Prezenta celui de-al doilea stil poetic da valoare da greutate operei. Ea face diferenta la nivel axiologic. 3. A treia virsta poetica : cel care creaza din inertie Poet e cine si-a gasit un stil, o maniera proprie de exprimare a realitatii interioare. Nu conteaza nuanta conceptului de stil aici. Un poet mare e insa cel care a gasit cel de-al doilea stil, indiferent daca a renuntat sau nu la primul. Prezenta celui de-al doilea stil, a constiintei poetice afirmate si exteriorizate ca atare, a constiintei poetice depline si manifeste, anuleaza necesitatea primului stil. E total secundar daca primul stil se mai pastreaza sau nu atunci cind cel de-al doilea e prezent. Am putea zice ca lumina lui ne orbeste, ne face indiferenti la detalii. Caracteristica principala a celei de-a treia virste poetice e inertia. Si trebuie sa percepem acest atribut in totalitatea nuantelor lui, atit negative cit si pozitive. Cel care a ajuns la aceasta virsta continua, rafineaza ceea ce a inceput mai devreme : isi pune, cum s-ar zice, opera la punct. Desigur, opera poate fi incheiata valoric de la a doua virsta poetica, raminind celei de-a treia virste doar sa adune laurii cuveniti. Dar exista unii autori care abia la aceasta virsta isi incheie opera, o sefuiesc, ii dau sens si rost, ii stabilesc locul, o definitiveaza. Acestia au, s-ar putea zice, o batrinete activa, fecuna, profund creatoare. Dar oricum am privi e tot inertie la mijloc, inertie mai mult sau mai putin activa. A treia virsta poetica poate si sa lipseasca, a doua insa nu, chiar daca uneori avem aceasta impresie relativ la anumiti creatori, cum ar fi Rimbaud sau, la noi, Labis. Virsta biologica nu are nici o treaba cu virsta poetica. La fel cum tineretea poetica poate fi foarte scurta la unii, aceia gasindu-si foarte usor si natural drumul catre un stil propriu, la altii insa poate fi extrem de indelungata. Virstele biologice nu au un cuvint greu de spus, chiar daca maturizarea biologica, odata cu experientele de viata pe care le aduce, poate forta insusirea unei conceptii adecvate despre poezie. La fel si relatia virstelor poetice cu virstele poeziei : avem de-a face cu poeti maturi in vremuri nu prea fericite pentru poezie in genere, cu poeti tineri in timpuri imbatrinite sub aspect cultural etc. Chiar daca avangardele par la prima vedere ca idolatrizeaza inovatia de dragul inovatiei, ca ridica la rang de zeitate imaginea sau discursul, acele timpuri au dat si poeti maturi, care au depasit acest nivel si au integrat experientele acelor timpuri, le-au dat sens, le-au ridicat la rang de poezie valoroasa si au dat omenirii o opera completa. Poeziei (cu majuscula) poate favoriza experientele legate de anumite virste poetice, insa nu le conditioneaza. Repet : timpurile infantile pot da si mari poeti. Voi incheia aici acest nou periplu prin domeniile esentei poeziei, in speranta ca am reusit sa mai conturez citeva idei care, daca nu prin ele insele, macar prin sugestiile lor sa mai aduca putina lumina. De spus sunt multe, chiar prea multe caci, din pacate, fiecare nuanta aduce parca un nou sens cu sine. Exista totusi, si spre un astfel de optimism trebuie sa ne indreptam, citeva lucruri imuabile, care, chiar daca nu pot fi efectiv pronuntare, pot fi descrise, aproximate, dibuite. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy