și dacă ar fi să moară vreodată să fie o moarte instantanee, ca într-o implozie

ca un poem rupt din inima poetului preferat, iar el să nu simtă nimic despre acest transplant al durerii în timp ce trece în alt corp

și tot ce ai vrea să trăiești să se lipească de tine ca fantoma unei mirese îndrăgostite veșnic de mirele ei

și dragostea să treacă ca apa prin atomii din pietre

că nu există nimic în acest univers să nu fie numit
și fiecare nume a fost dat de către un înger făcut să iubească
până la sfârșitul timpurilor

eu scriu același poem de când m-am născut, precum mănânc în fiecare zi din aceeași bucată luminoasă de pâine, precum îmi imaginez cum se simte un sărut
pe buzele tale imaginare

și tare aș vrea să nu se mai sfârșească.