stai calm.

nu alerga prin viaţă ca o pradă
crezând că eşti urmărit de un prădător...
nimeni nu vrea să te prindă

întoarce capul şi vei vedea doar
dârele subţiri ale vieţii tale
cum se pierd încet
pe cărările amintirilor
unde nici praful nu se mai ridică
cu trecerea anilor

ridică-te,
te poţi ridica

urcă într-un copac plin cu poezie
unde frunzele nu se ofilesc niciodată
astfel, vei fi deasupra pământului
care-ţi tot fugea de sub picioare,
sau chiar mai sus
printre stele
chiar dacă unele mai şi cad

braţele tale vor crea o simbioză
cu crengile copacului
ce cresc încet dar sigur
fără acele noduri sau alte tare
care simţeai cum te sugrumă
când erai atât de jos
sub nivelul mării
încât nu mai puteai să faci diferenţa dintre:
noapte şi zi
iubire şi ură
ţărm şi val


crengile se vor înfige în cer
dar nimeni nu ştie exact unde se vor opri,
poate vor forma galaxii de crengi
unde sunetul poeziei va curge
udând copacul din care s-a născut
cu atâtea dureri ale facerii

totul este să nu priveşti în jos.

dacă ai rău de înălţime
dacă crezi că ai ajuns prea sus
nu te panica.
strânge cu braţele crengile mai viguroase
sau care crezi că ţi se potrivesc
şi închide ochii...
vei vedea că eşti bine