TREZIREA DIN CONFUZII




Se-apropie momentul când trece păsuirea,
Pe care soarta crudă ne-a dat-o surâzând.
Ironica grimasă ce ne îngheață firea
Devine obsesivă, jur-împrejur, ca-n gând.

Toate se depărtează rupându-se de tine;
Amețitor de iute te-ndepărtezi și tu;
O groază fără margini își face loc în vine;
Ai vrea să fie altul cel care ești azi tu.

Cel care se trezește făr-a dormi deloc,
Cel care-și spune-ntr-una că totu-i nenoroc,
Cel care nu mai are puterea să se lupte,
Sau care izbutește din când în când să uite,

Că toate-s ca o glumă, greșeli fără urmare,
Privind fără iluzii alături și spre soare
Trăind în amorțire făr-a lua aminte
Că toate-s trecătoare, iar liniștea te minte

Un singur bobârnac răstoarnă echilibre
În care crezi ermetic închisă siguranța
De care sunt legate credința și speranța
Și între care jalnic, visând, ne trecem viața.

Atât! Imprevizibil, subit, neașteptat,
Se prăvălesc convingeri cu iz de axiomă,
Lăsându-te perplexă și singură fantomă
A ce ai fost odată de crezuri dominat.

Și chiar dacă nu-ți plac schimbările surpriză,
Nici cei ce vor să pară că sunt neafectați,
Te lași purtat de valul ce-aduce o nouă briză
Spre noile necazuri în care-om fi cazați.

Cazați, casați sunt vorbe ce-n vuiet se confundă,
Sub spume e vâltoarea ce saltă și afundă,
Spre malul ce așteaptă să stingă forța ta,
Un strop ce se zdrobește de nepăsarea sa.

3 oct.1999